Seaca cel mai mare lac din Orientul Mijlociu. Pana in acest an 80 la suta din suprafata lacului Urmia, care este al saselea lac cu apa sarata din lume, s-a uscat. Din acest motiv, in zona se formeaza furtuni de sare care polueaza orasele si fermele din apropiere. 

Publicat:07.09.2022, 19:53

Lacul Urmia, situat in muntii din nord-vestul Iranului, nu departe de granita cu Turcia, seaca pe zi ce trece tot mai mult. Dintr-o suprafata de circa 5 mii de kilomentri patrati a lacului, acum au ramas doar aproximativ o mie de kilometri patrati, anunta autoritatile locale.

Nivelul de apa a inceput sa scada din cauza secetei, dar si din cauza oamenilor, care l-au exploatat atat de mult, incat unele dintre barajele construite pentru irigatii au redus debitul de apa. Pe masura ce s-a micsorat suprafata lacului, concentratia de sare din apa a crescut si a devenit extrem de ridicata. Din acest motiv se formeaza furtuni de sare care polueaza orasele si fermele din apropiere, iar habitatele mai multor vietati sunt amenintate. In 2012 a fost lansata o campanie de salvare a lacului, cu finantare din partea guvernului japonez. Planul insa nu a avut succes. Iranul se confrunta acum cu vreme secetoasa, care se asteapta sa se agraveze odata cu schimbarile climatice.