Sectii de ATI pline, spitale coplesite de numarul mare de pacienti cu COVID-19 si morti incinerati direct in strada. Este peisajul sumbru care domneste in China, care se confrunta cu un focar de coronavirus, dupa ce a redus brusc restrictiile. Medicii sunt depasiti si spun ca nu au mai vazut niciodata asa ceva. 

Sunt cozi lungi in interiorul si in afara sectiilor de urgenta a spitalelor din Shanghai, unde 70 la suta din populatia de 25 de milioane ar putea fi infectata cu virusul. 

Pacientii, majoritatea fiind persoane de peste 65 de ani, au nevoie de oxigen pentru a putea respira.

Nu doar spitalele dar si casele de pompe funebre din China sunt supuse unei presiuni intense. Astfel ca rudele unui decedat de Covid, au ars cadavrul chiar in curtea blocului, deoarece s-au saturat sa stea la coada la crematoriu.

Mai mult de 5.000 de persoane mor probabil in fiecare zi din cauza COVID-19 in China, a estimat firma britanica de date medicale Airfinity, oferind un contrast dramatic cu datele oficiale de la Beijing privind epidemia actuala din tara. China si-a restrans definitia pentru clasificarea deceselor ca fiind legate de COVID, numarandu-le doar pe cele care implica pneumonie sau insuficienta respiratorie cauzate de COVID, ridicand semne de intrebare in randul expertilor mondiali in domeniul sanatatii. Uniunea Europeana i-a propus Chinei vaccinuri gratuite impotriva coronavirusului. 

Tim MCPHEE, PURTATORUL DE CUVANT AL COMISIEI EUROPENE: „Avand in vedere situatia COVID din China, comisarul Kyriakides a contactat omologii chinezi pentru a oferi solidaritatea si sprijinul UE, inclusiv expertiza in domeniul sanatatii publice, precum si prin donatii de vaccin UE adaptate variantelor.”

Dar nu a existat niciun raspuns la asta. UE este ingrijorata de faptul ca autoritatile din China ar putea ascunde aparitia de noi tulpini.

Marc VAN RAST, SEFUL LABORATORULUI DE VIROLOGIE DIN LEUVEN: „Nu suntem siguri ca, daca ar aparea o noua varianta, ar pune-o imediat in baza de date. Este destul de ingrozitor ca trebuie sa ne gandim asa, pentru ca ne place sa credem ca colegii chinezi sunt oameni de stiinta remarcabili, dar la un moment dat in China, stiinta devine politica.”

12 tari printre care SUA, Australia, Canada, Marea Britanie, India, Japonia, dar si mai multe state europene, au implementat deja masuri pentru calatorii care sosesc din China, cum ar fi teste negative obligatorii. Beijingul a descris noile restrictii de intrare drept „inacceptabile” si „excesive”.

Mao NING, PURTATORUL DE CUVANT AL MINISTERULUI DE EXTERNE: „Ne opunem ferm incercarilor de a manipula masurile COVID in scopuri politice si vom lua contramasuri bazate pe principiul reciprocitatii.” 

Intre timp, o noua subvarianta a Omicron starneste ingrijorare in SUA, scrie „Le Point”. Subvarianta XBB.1.5 s-a raspandit foarte rapid in Statele Unite si e pe cale sa devina varianta dominanta in cateva saptamani, reprezintand deja peste 40% din infectii. Motivul acestei raspandiri rapide este o mutatie a virusului, care ii permite ceea ce oamenii de stiinta numesc o „evadare imunitara”. Aceasta subvarianta Omicron „reuseste sa infecteze mai usor persoanele care au deja imunitate, adica cele care au fost deja infectate sau vaccinate". In plus, exista suspiciunea ca aceasta subvarianta este mai contagioasa.