Sefa diplomatiei germane, Annalena Baerbock, a lansat miercuri un apel catre Azerbaidjan sa autorizeze intrarea observatorilor internationali in regiunea Nagorno-Karabah, de unde zeci de mii de persoane s-au refugiat in Armenia, relateaza AFP si Reuters, citate de Agerpres, scrie g4media.ro

„Impreuna cu partenerii nostri, depunem toate eforturile pentru a trimite observatori cat mai rapid posibil”, a subliniat intr-un comunicat ministrul german de externe, adaugand ca autorizarea intrarii acestor observatori „ar fi un vot de incredere ce demonstreaza ca Azerbaidjanul este serios in privinta angajamentelor sale in favoarea securitatii populatiei din Nagorno-Karabah”.

Peste 28.000 de refugiati intrasera pana marti in Armenia, potrivit autoritatilor armene, la o saptamana de la scurta ofensiva a Azerbaidjanului in regiunea separatista din Caucaz, iar fluxul de refugiati continua. In foarte multe cazuri acestia nu dispun decat de strictul necesar si calatoresc in masini supraaglomerate, iar unii vin pe jos.

„Copiii, femeile si barbatii din Nagorno-Karabah trebuie sa poata ramane in casele si in patria lor in pace si demnitate”, a insistat Annalena Baerbock.

Ea a anuntat totodata ca Germania va creste de la 2 la 5 milioane de euro ajutorul umanitar catre Comitetul international al Crucii rosii, care intervine in regiune.

Armenia majoritar crestina si Azerbaidjanul majoritar musulman s-au confruntat in doua razboaie sangeroase pentru Nagorno-Karabah, dupa destramarea URSS, in 1991. In regiunea recunoscuta international ca facand parte din Azerbaidjan traiesc circa 120.000 de etnici armeni.

Luni, presedintele azer Ilham Aliev si-a reiterat promisiunea ca drepturile armenilor din enclava atasata in 1921 de puterea sovietica teritoriului azer vor fi „garantate”.

Autoritatile azere au comunicat miercuri ca 192 de soldati azeri si un civil au murit in operatiunea militara de saptamana trecuta din Nagorno-Karabah. Alti 500 de militari au fost raniti, indica bilantul anuntat de Ministerul azer al Sanatatii.

In ceea ce ii priveste, separatistii armeni, care au acceptat sa depuna armele, au anuntat 213 decese.