Margarita Simonian, sefa canalului Russia Today, afirma ca religia o obliga sa il ierte pe Anton Krasovsky, directorul de emisie care a sugerat inecarea sau arderea copiilor ucraineni.
Comentariile facute in direct duminica de Krasovsky intr-o emisiune a Russia Today, post interzis de Uniunea Europeana inca din data de 27 februarie, au socat opinia publica internationala si au atras condamnari inclusiv din interiorul Rusiei.
Luni, Margarita Simonian a anuntat ca postul a incetat colaborarea cu Krasovsky pentru „moment”, calificand drept „salbatica si dezgustatoare” afirmatia acestuia.
„Nici eu si nici restul echipei RT nu ne putem permite nici macar gandul ca vreunul dintre noi ar putea impartasi o asemenea salbaticie", a scris Simonian pe canalul ei de Telegram.
Anton Krasovsky a oferit o explicatie pentru declaratiile socante facute despre copiii ucraineni, cerandu-si scuze si sustinand ca „ar fi fost dus de val” in timpul emisiunii.
„Sunt foarte jenat ca nu am vazut cumva replica asta. Despre copii. Ei bine, se intampla asa: stai in direct, te lasi dus de val. Si nu te poti opri. Imi cer scuze tuturor celor care sunt speriati de acest lucru. Imi cer scuze Margaritei (Simonian, n.r.) si tuturor celor pentru care acest lucru parea salbatic, de neconceput si de netrecut”, a declarat el.
Margarita Simonian spune ca credinta o obliga sa ierte comentariile despre omorarea copiilor ucraineni
Jurnalista americana Julia Davis, cunoscuta datorita monitorizarii televiziunilor si presei din Rusia, noteaza insa intr-un articol publicat de The Daily Beast ca in ultimele doua zile Margarita Simonian a pregatit terenul pentru iertarea lui Krasovsky si posibila reluare a colaborarii cu acesta.
Davis arata ca sefa Russia Today a redistribuit pe Twitter si pe canalul sau de Telegram diferite versiuni ale mesajului de scuze formulat de Krasovsky, niciunul dintre acestea nefiind insa adresat ucrainenilor.
Dimpotriva, jurnalistul rus s-a plans ca fara sa vrea a sters granitele dintre „faptele noastre drepte si rau... intre noi si ei (ucraineni)” si ca sufera pentru copiii aflati de ambele parti ale conflictului.
Iar intr-o interventie avuta in emisiunea „Seara cu Vladimir Soloviov” de marti seara, Simonian a afirmat ca:
„In cultura noastra, in cultura rusa, in cultura ortodoxa, exista lucruri obligatorii, daca ne raportam la credinta crestina si aceasta cultura”.
„Mai exact, nu este doar recomandat ci ni se cere sa il iertam pe cel care se ispaseste. Anton a cerut iertare de multe ori intr-o inregistrare video in care s-a numit nesabuit si prost, si a incercat sa explice de ce a spus ce a spus”, a motivat Margarita Simonian.
„Iar pentru mine, religia mea este singurul imperativ, singurul reper pentru vorbe si fapte”, a mai sustinut ea marti seara in emisiunea lui Soloviov de la postul Rossiya-1.
Julia Davis noteaza de asemenea ca Simonian nu este singura care i-a luat apararea jurnalistului, unii comentatori de la televiziunile rusesti atacand inclusiv postul Russia Today din cauza deciziei de a suspenda colaborarea cu Krasovsky.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


