Sefii de stat si de guvern din Uniunea Europeana au salutat cu un optimism rezervat acordul incheiat ieri la Minsk de incetare a focului in Ucraina. Presedintele Frantei a declarat ca membrii formatului Normandia s-ar putea intalni din nou, saptamana viitoare, in cazul in care documentul nu va fi respectat.
Francois HOLLANDE, PRESEDINTELE FRANTEI: ”Acest acord este o speranta, dar este un acord fragil. Asta pentru ca acordul trebuie înca pus în aplicare si respectat.”
Hollande a declarat ca liderii celor patru tari vor pastra permanent legatura prin telefon. Iar daca va fi nevoie, membrii formatului Normandia se vor intalni din nou.Si premierul britanic a comentat acordul de pace incheiat la Minsk. El a declarat ca sanctiunile Rusiei vor ramane in vigoare daca nu vor fi inregistrate progrese in instaurarea pacii.
David CAMERON, PREMIERUL BRITANIC: ”Trimitem un mesaj cât se poate de clar. În cazul în care comportamentul Rusiei, al lui Putin, nu se schimba, sanctiunile trebuie sa ramâna în vigoare.”
Presedintele roman Klaus Iohannis, prezent la summitul de la Bruxelles, a declarat ca semnarea acordului nu inseamna neaparat solutionarea conflictului.
Klaus IOHANNIS, PRESEDINTELE ROMANIEI: ”Majoritatea punctelor din memorandum erau incluse si in acordul din septembrie. Din aceasta cauza nu ne putem permite sa ne iluzionam ca totul s-a rezolvat.”
Si la Washington documentul de pace este privit cu prudenta.
Jen PSAKI, PURTATOR DE CUVANT AL DEPART. DE STAT, SUA: ”Un acord ramâne doar o foaie de hârtie daca nu este pus în aplicare. Nu vedem deocamdata ca Rusia si separatistii sustinuti de Rusia sa faca pasi pentru implementare.”
Statele Unite au anuntat ca vor trimite 600 de militari in Ucraina, in luna martie, pentru antrenarea trupelor ucrainene. Tot la summitul Consiliului European, Petro Porosenko a tinut sa multumeasca liderilor europeni pentru sprijinul acordat tarii sale.
Petro POROSENKO, PRESEDINTELE UCRAINEI: ”Ce vad eu astazi la Consiliul European? Unitate. Si asta e cel mai important pentru mine - unitatea Uniunii Europene, care îsi apara valorile si solidaritatea, care a fosta demonstrata si cu Ucraina.”
Chiar daca de la discutiile de miercuri noaptea de la Minsk pentru incheierea armistitiului au trecut doua zile, si astazi continua sa apara inregistrari video cu diferite incidente legate de aceasta reuniune. In una dintre ele se vede un ofiter din paza de corp a lui Petro Porosenko in timp ce o strange in brate pe o jurnalista din Rusia, care incearca, strigand, sa puna o intrebare liderului de la Kiev. S-a intamplat in zona de protocol, unde jurnalistii nu au voie sa-i abordeze pe politicieni.
”Ce faceti?”
Ofiterul i-a acoperit usor gura si a rugat-o sa stea linistita. Intr-un alt video, se vede cum un alt ofiter din paza de corp a presedintelui ucrainean a dat jos camera unui tanar, iar Porosenko l-a ajutat sa o ridice.
Negocierile de la Minsk, care au durat 16 ore, s-au incheiat cu un armistitiu, care ar urma sa intre in vigoare pe 15 februarie.

