Bilantul cutremurului devastator soldat cu peste 28.000 de morti in Turcia si Siria se va „dubla sau mai mult”, a avertizat directorul agentiei umanitare ONU, Martin Griffiths, relateaza hotnews.ro.
Acesta a mers sambata in Turcia, in orasul Kahramanmaras, epicentrul cutremurului de 7,8 grade de pe 6 februarie, care a ucis 24.617 de persoane in tara si 3.574 in Siria, pentru un total de 28.191 de persoane decedate.
„Cred ca este greu de estimat (bilantul) tocmai pentru ca trebuie sa mergem sub daramaturi, dar sunt sigur ca se va dubla, sau mai mult”, a spus el pentru Sky News. „Nu am inceput inca sa numaram mortii”, a spus Martin Griffiths.
Zeci de mii de salvatori continua sa caute prin moloz in frigul care se adauga la mizeria traita de milioane de oameni afectati. Organizatia Natiunilor Unite a avertizat ca cel putin 870.000 de persoane au nevoie urgenta de mese calde in Turcia si Siria. In prezent, se considera ca pana la 5,3 milioane de persoane sunt fara adapost doar in Siria.
Aproape 26 de milioane de oameni au fost afectati de cutremur, a precizat, sambata, Organizatia Mondiala a Sanatatii, facand apel la donatii de 42,8 milioane de dolari pentru finantarea nevoilor imediate de sanatate. Agentia de Management al Dezastrelor din Turcia a declarat ca peste 32.000 de membri ai organizatiilor turcesti iau parte la cautari. In plus, sunt 8.294 de salvatori din strainatate.
„In curand, echipele de cautare si salvare vor lasa loc agentiilor umanitare a caror sarcina este sa se ocupe de numarul extraordinar de persoane afectate in urmatoarele cateva luni”, a mai spus Martin Griffiths intr-un videoclip postat sambata pe contul sau de Twitter.


