Directorul general al Fondului Monetar International, Kristalina Georgieva, a subliniat importanta luptei contra inflatiei in acest moment, pentru a spori perspectivele de crestere economice in viitor, avertizand ca facand acest lucru consumatorii s-ar putea confrunta cu „unele suferinte” pe termen scurt, transmite Reuters.

„Succesul in timp (al scaderii preturilor) va fi benefic pentru avansul economiei mondiale, dar unele suferinte pentru a ajunge la acest succes pot fi pretul necesar de platit”, a declarat Georgieva, dupa ce FMI a inrautatit previziunile privind cresterea economiei SUA in 2022 cu 0,8 puncte procentuale, la 2,9%.

Fondul Monetar International crede ca Statele Unite ar putea evita intrarea in recesiune, a explicat Georgieva, dar a avertizat ca perspectivele sunt expuse unor riscuri de deteriorare „semnificative”. Decizia Rezervei Federale a SUA (Fed) de a majora dobanzile va reduce cererea, apreciaza FMI.

Pentru 2023, FMI a redus previziunea de crestere a economiei SUA la 1,7% (de la 2,3%).

Stabilitatea preturilor este importanta pentru protejarea veniturilor in SUA si pentru sustinerea cresterii, dar pentru realizarea acestui obiectiv ar putea exista „unele suferinte” pentru consumatori, a apreciat Georgieva. In SUA, preturile de consum au inregistrat in mai un avans de 8,6% in ritm anual, cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani.

Responsabilitatea pentru restabilirea unui nivel scazut si stabil al inflatiei revine Rezervei Federale a SUA, iar FMI apreciaza ca dorinta Fed de a majora rapid dobanda, pana la un nivel de 3.5%-4%, ca fiind „politica corecta pentru reducerea inflatiei”, a declarat Georgieva.

In 15 iunie, Rezerva Federala a SUA a majorat cu 0,75 puncte procentuale rata dobanzii, la un interval cuprins intre 1,50% si 1,75%, cea mai mare crestere incepand din 1994, pentru a contracara inflatia ridicata.

Separat, agentia de evaluare financiara Moody’s a confirmat ratingul Statelor Unite la „Aaa”, si a mentinut la stabila perspectiva ratingului, citand iesirea tarii din socul pandemiei cu o soliditate economica „exceptionala”.

„Moody’s se asteapta ca economia SUA si profilul de credit sa ramana reziliente la socuri, inclusiv la actualele dificultati cu care se confrunta economia mondiala, din cauza nivelul persistent si ridicat al inflatiei, a inaspririi conditiilor financiare si a invadarii Ucrainei de catre Rusia”, se arata in raportul Moody’s.

Sursa: