Secretarul american al Apararii, Lloyd Austin, aflat in centrul unui scandal din cauza internarii sale secrete, a comandat si monitorizat atacurile asupra rebelilor Houthi din Yemen de pe patul spitalului, „cu un set complet de comunicatii securizate”, a afirmat un inalt oficial al Apararii.

Lloyd Austin se afla in spital din 1 ianuarie, dupa ce a suferit complicatii in urma unei proceduri din 22 decembrie, pentru tratarea cancerului de prostata.„Secretarul Austin a dat ordin CENTCOM astazi sa execute atacurile si le-a monitorizat in timp real cu un set complet de capacitati pentru comunicatii securizate”, a afirmat oficialul american citat de CNN, potrivit News.ro. 

„Dupa atacuri, el a discutat cu Consiliul de Securitate Nationala, presedintele si comandantul CENTCOM pentru o evaluare initiala post-atac”, a mai spus sursa citata. 

Oficialul din Aparare a declarat ca, de marti seara pana joi seara, Austin a discutat de doua ori cu presedintele Joe Biden si „a avut mai multe convorbiri telefonice zilnic” cu presedintele Statului Major Intrunit, Charles Q. Brown, comandantul Comandamentului Central al SUA, generalul Erik Kurilla, si cu Consiliul de Securitate Nationala „pentru a discuta optiunile de raspuns si executie in urma autorizarii presedintelui”. 

Oficialul Apararii a mai afirmat ca, in ultimele 72 de ore, acesta „a fost implicat activ in supravegherea si directionarea atacurilor din aceasta seara”. Austin a participat, de asemenea, la o sedinta cu Brown si Kurilla, in 9 ianuarie, „pentru a monitoriza atacul complex al Houthi in coridoarele martime de transport si operatiunea de raspuns Prosperity Guardian”. 

Marti, Pentagonul a dezvaluit ca Austin este tratat pentru cancer de prostata, dupa zile de speculatii privind motivul spitalizarii sale. Episodul a ridicat mari semne de intrebare in ceea ce priveste transparenta si comunicarea in cadrul administratiei, iar Casa Alba a deschis propria evaluare privind procedurile legate de notificari si transferul de autoritate, in contextul reactiilor privind secretul lui Austin. 

Inspectorul general al Pentagonului lanseaza si o verificare pentru a stabili daca Pentagonul are instituite politicile potrivite pentru a asigura un transfer eficient de putere si responsabilitati, in urma spitalizarilor lui Austin, care nu au fost dezvaluite imediat Casei Albe sau altor inalti oficiali de securitate nationala.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.