Carlos Ghosn, CEO-ul Renault si al Aliantei Renault-Nissan, ramane in arest in ultimele zile din 2018.

CEO-ul Renault si al Aliantei Renault-Nissan Carlos Ghosn îsi va petrece Craciunul si Revelionul în spatele gratiilor, dupa ce justitia japoneza a decis duminica sa-i prelungeasca arestul preventiv pâna pe 1 ianuarie inclusiv, relateaza AFP.

“Astazi s-a luat decizia prelungirii detentiei. Arestul preventiv va expira pe 1 ianuarie”, a precizat tribunalul din districtul Tokyo într-un comunicat.

Carlos Ghosn, a carui arestare pe 19 noiembrie a avut efectul unei lovituri de trasnet, a facut obiectul vineri unui nou mandat de arestare pentru acuzatii suplimentare, printre care abuz de încredere.

Parchetul îl suspecteaza pe Carlos Ghosn ca a “esuat în functia sa de CEO si ca a cauzat un prejudiciu Nissan”.

Concret, parchetul îi reproseaza ca a acoperit prin intermediul Nissan “pierderi în urma unor investitii personale” în momentul crizei financiare din octombrie 2008, ceea ce el neaga, potrivit televiziunii japoneze NHK. Suma incriminata se ridica la 1,85 de miliarde de yeni (14,5 milioane de euro).

Acest tip de delict se prescrie normal dupa 7 ani, dar legea permite suspendarea numaratorii când au loc sejururi în strainatate, numeroase în cazul lui Ghosn, care petrecea numai o treime din timp în Japonia.

Pentru moment, franco-libanezo-brazilianul a fost inculpat pe 10 decembrie pentru ca a omis sa declare autoritatilor bursiere circa 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro) în venituri timp de cinci ani, între 2010 si 2015. Mâna sa dreapta, Greg Kelly, arestat în acelasi timp ca Ghosn, a fost si el inculpat.

Cei doi sunt suspectati si de subevaluarea câstigurilor în perioada 2015-2018, cu o suma de 4 miliarde de yeni.