Ucraina afirma ca inscenarea foarte criticata a falsului asasinat a jurnalistului rus Arkadi Babcenko a permis descoperirea unei liste de 47 de nume, majoritatea ale unor jurnalisti, prezentanti drept tinte ale unor potentiale asasinate.
Într-un mesaj postat pe Facebook, procurorul general Iuri Lutenko a dat asigurari vineri ca operatiunea a permis serviciilor de securitate SBU sa puna mâna pe o lista, pe care se afla în principal nume ale unor jurnalisti ucraineni si rusi care ”ar putea sa fie urmatoarele victime ale unor teroristi”, scrie News.ro.
Magistratul a precizat ca cele 47 de persoane vizate au fost avertizate si ca s-au luat masuri sa li se asigure securitatea.
Jurnalistul rus Matvei Ganapolski, care traieste la Kiev din 2015 si a obtinut cetatenia ucraineana, a declarat la postul rus de radio Ecoul Moscovei, angajatorul sau, ca a fost convocat de serviciile ucrainene de securitate si pus în garda cu privire la riscuri la adresa vietii sale.
El a precizat ca a aflat noi informatii despre amenintari la adresa lui Arkadi Babcenko si ca acestea arata, sustine el, ca acest ”caz este foarte grav, un atac era planificat si ei se pregateau sa-l omoare”.
Autoritatile ucrainene au anuntat anterior ca serviciile secrete ruse, pe care le acuza ca au vrut sa-l ucida pe Arkadi Babcenko, ar intentiona sa asasineze alte aproximativ 30 de persoane. SBU si Parchetul General au dezvaluit atunci ca anuntul mortii sale, confirmat de autoritatile ucrainene de cel mai înalt rang, si care a provocat o puternica emotie nu doar în Ucraina si Rusia, a fost o înscenare.
Aproximativ zece diplomati aflati în post la Kiev din tari membre ale Grupului Celor Sapte (G7 - Canada, Franta, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie si Statele Unite) au participat vineri dupa-amiaza la o întâlnire cu usile închise, la sediul Parchetului General ucrainean, care a durat aproape doua ore, au constatat jurnalisti AFP.
Aceasta reuniune a fost anuntata cu o zi înainte de procurorul general, care a declarat la televiziune ca vrea ”sa explice tot ce putem explica respectând secretul anchetei”.
Cu aceasta ocazie, ”s-a subliniat, în atentia comunitatii internationale, ca strategia aleasa permitea nu doar sa se evite moartea jurnalistului, sa se împiedice o crima, sa se documenteze actiunile organizatorului si sa se culeaga probe (...), ci si sa se primeasca informatii cu privire la posibile victime contra carora se pregateau probabil actiuni teroriste si asasinate”, a pledat parchetul într-un comunicat.
Seful serviciilor ucrainene de securitate SBU - care au organizat aceasta ”operatiune speciala” - Vasil Gritak a fost prezent la reuniune.
Prezentat ca mort marti seara, împuscat cu trei gloante în spate, jurnalistul Babcenko, un virulent critic al Kremlinului care s-a exilat în Ucraina, a resparut în viata într-o conferinta de presa, la sediul SBU, în urmatoarea zi.


