După România, și Ungaria a început să scufunde controlat două barje în Dunăre, într-un efort de a salva centrala nucleară de la Paks, afectată de nivelul record de scăzut al apei. Cele două barje au fost coborâte deja cu 20 de centimetri, iar intervenția a ridicat cu un centimetru nivelul apei în zona stației de pompare a centralei. În paralel, autoritățile continuă construcția unui prag subacvatic, care ar urma să crească nivelul apei cu cel puțin 25 de centimetri pentru ca centrala să poată reveni la capacitate maximă.

Cele două barje aduse în apropierea centralei de la Paks au început să fie scufundate controlat în Dunăre. Deocamdată, acestea au fost coborâte cu 20 de centimetri, însă intervenția a avut deja un prim efect.
„Am primit vești bune, pentru că nivelul apei a crescut cu un centimetru chiar la centrală, în zona stației de pompare, deși pe Dunăre se înregistrează în continuare o scădere a nivelului apei.”
În paralel, continuă construcția pragului subacvatic, o intervenție mult mai amplă, care ar urma să ridice nivelul apei în zona centralei. Doar sâmbătă, la Paks au fost aduse cinci mii de tone de piatră. La lucrări participă câteva sute de oameni, iar elicopterele militare transportă și lasă în apă blocuri masive de beton. Autoritățile estimează că pragul ar putea ridica nivelul Dunării suficient pentru ca centrala să revină treptat la capacitate maximă.
„Pentru ca centrala nucleară de la Paks să poată funcționa la puterea nominală, adică la 100% din capacitate, este nevoie ca nivelul apei să fie cu aproximativ 25 de centimetri mai mare decât este în prezent.”
Centrala funcționează acum la aproximativ un sfert din capacitate, cu doar două dintre cele opt turbogeneratoare în funcțiune. Directorul operațional al centralei spune că, mai întâi ar putea fi repornit reactorul trei, iar apoi reactorul unu, doar dacă nivelul Dunării va permite. Deocamdată însă nu se știe când apa va ajunge la nivelul necesar. În următoarele zile, vremea ar putea juca un rol important. Potrivit meteorologilor din Budapesta, la începutul săptămânii viitoare sunt așteptate ploi și furtuni izolate în unele regiuni ale Ungariei.
Scăderea record a nivelului Dunării a determinat și România să oprească ambele reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură, în mod obișnuit, aproximativ o cincime din energia electrică produsă în țară. Pentru a menține cât mai mult timp în funcțiune al doilea reactor, autoritățile au scufundat în Dunăre patru barje încărcate cu piatră, pentru a redirecționa apa spre centrală. Măsura nu a fost însă suficientă, iar ambele reactoare sunt acum oprite.