Sicriul cu trupul neinsufletit al Regelui Mihai va fi dus maine in Romania. Vor urma apoi trei zile de doliu, cand romanii isi vor putea lua ramas bun de la ultimul monarh al tarii. Aseara, la o biserica din Elvetia, a avut loc o slujba de pomenire. Pana a incepe insa, sicriul cu fostul suveran a fost dus si lasat in curtea lacasului, timp de o jumatate de ora, pana cand au venit doua dintre fiicele sale.
Sicriul cu trupul regelui a fost adus de masina mortuara. Patru barbati l-au purtat pana la intrarea in biserica, iar cand au vrut sa-l duca in fata altarului reprezentantii bisericii i-au oprit. Traditia cere ca familia sa fie de fata.
Alexandra TANASESCU, CORESPONDENT PROTV: “Poate ca cel mai trist lucru nu este faptul ca in acest sicriu se afla trupul neinsufletit al unui rege, al Regelui Mihai I al Romaniei, ci ca este singur, asa cum a fost poate intreaga sa viata, departe de Romania. Este singur si pentru ca niciun membru al familiei regale nu a fost prezent la depunerea sicriului aici, la biserica greaca-ortodoxa din Lausanne.”
Aproape o jumatate de ora sicriul a stat afara, in asteptarea rudelor. Oamenii care au venit sa-i aduca un omagiu regelui au privit uimiti situatia. Intr-un final, doua dintre fiicele regelui, principesele Elena si Sofia au ajuns la biserica, astfel slujba a putut incepe.
“Un moment foarte emotionant pentru ca, am impresia ca Romania moare intr-una.”
Alexandra TANASESCU, CORESPONDENT PROTV: “Depunerea trupului neinsufletit al majestatii sale, regele Mihai in biserica greaca-ortodoxa din Lausanne nu este intamplatoare. Tot aici a avut loc si slujba de inmormantare a reginei mama Elena. De asemenea, Regele Mihai si Regina Ana si-au botezat aici trei dintre cele cinci fiice.”
Imediat dupa slujba religioasa, toate rudele regelui au parasit biserica si sicriul a ramas singur. Din cand in cand in capela intrau romani stabiliti in Elvetia, pentru a-i aduce un omagiu regelui. Maine, sicriul cu trupul neinsufletit al suveranului urmeaza sa fie dus in Romania si depus la Castelul Peles. Sambata, Regele Mihai va fi inmormantat la Curtea de Arges.

