Putine romance au cunostinte medicale si mai putine cunosc limba, atunci cand incep sa ingrijeasca batrani in casele italienilor.
În ultimul episod al campaniei “Sindromul Italia” va aratam ce experienta au aceste femei, dar si câte ore de lucru sunt prevazute în contractele lor, fata de cât muncesc în realitate. Sunt putine cazurile în care româncele nu sunt victime în casa celui de care au grija si reusesc sa faca din aceasta meserie un soi de parteneriat, în care îngrijitoarea se ocupa, ce-i drept, de tot în casa, dar familia batrânei îi plateste, pe lânga salariu, si toate darile catre stat.
Sa ai un batrân care nu îti pune probleme, e idealul la care viseaza toate. Silvia Grigoriu e din Vaslui si a mai lucrat 7 ani, la o alta batrâna, la câtiva kilometri de localitate. Aici e de doi ani, în casa unei doamne care face parte din burghezia de provincie a regiunii. Este înca în putere si provine dintr-o familie foarte înstarita, cu mai multe afaceri si proprietati în zona.
Chiar în centrul localitatii, pe Via Toscana, detine doua blocuri si chiar daca e strabunica, locuieste în apartamentul mai spatios, aflat la ultimul etaj.
Silvia Grigoriu, îngrijitoare batrân: ”Înainte sa fac industrie usoara, am facut Crucea Rosie, la Parhon, Iasi. Eu nu am lasat în urma pe cineva care sa sufere. Eu am facut un consiliu cu copiii mei, erau mari, erau majori, erau la facultate... Stiam ca o sa am grija de o batrâna sau un batrân, ca ne-am adus una pe alta, dintre colegele noastre.”
Interviul e oprit de vizita medicului cardiolog.
“Nu prea au familie sau familia nu e disponibila, lucreaza si atunci intervine aportul badantei. Sunt multi batrâni în zona si au nevoie de ajutor”, spune medicul.
”Trebuie sa fii supus în casele lor, trebuie sa respecti regulile din Italia. Trebuie sa fii corect, sa te acomodezi, pentru ca difera de la casa la casa, de la caz la caz. Eu m-am acomodat si cu caz dificil. Sunt colege de-ale mele, nu le da voie sa stea pe fotoliu, sa stea pe scaun, batrâna sta pe fotoliu, comoda... Sunt vazute exact ca niste servitoare, în multe dintre casele italienesti. Pentru ca accepta nu doar strict sa îngrijeasca batrâni, adica sa le gateasca, sa îi ajute cu mâncarea si cu miscarea, ci pentru câteva sute de euro în plus îsi asuma sa se ocupe si de curatenie, de spalatul rufelor si multe alte treburi casnice”, spune Silvia.
Silvia Grigoriu: “Este foarte greu, trebuie sa te gândesti si fizic si psihic si mora. Nu este normal si sunt cazuri în care, de exemplu, si cu mâncarea... Eu sunt norocoasa ca îmi fac ceea ce vreau, întâi am prins firul, am cerut voie, îmi fac ceea ce vreau. Pot sa tin post, sa fac ce vreau. Dar sunt cazuri în care îti amesteca în farfurie, sa vada ca nu ai ceva carne pus pe dedesubt sau peste, sub paste. Sunt cazuri si cazuri, nu poti sa lucrezi în halul ala.”
Dar româncele accepta, de teama sa nu fie înlocuite cu alte femei de la noi sau cu moldovence, ucrainience si chiar filipineze. Si mai accepta un lucru. Sa fie platite partial la negru, în sensul ca în contract este prevazut un numar de ore de munca, saptamânal, mult mai mic, când în realitate, cele mai multe dintre femei sunt dispuse sa stea non-stop la dispozitia angajatorului.
Cu cât în contract sunt mai multe ore de lucru, cu atât cel care plateste trebuie sa achite la Fisc o suma mai mare. Pentru niste euro în plus, la negru, ele figureaza cu ore putine de lucru, dar în realitate sunt full time la dispozitia batrânilor.
“Badantele italiene sunt la fel de rare cum sunt padurile argintii”, spune o italianca.
Silvia Grigoriu: “Lucrez cu toate actele în regula, cu contractul la maximum, 54 de ore pe saptamâna, nu am acceptat sa îmi faca cu 25, cu 40 ore, nu. Sunt si persoane care accepta asa. Eu stau în proba mai multe luni, deci proba e foarte scurta nu e 5 luni cât am stat eu.”
Cu cât contractul are mai multe ore, adica o cotizatie mai mare la stat, cu atât pensia va fi mai mare. Pot primi pensie din Italia daca acumuleaza 15 ani de munca în peninsula si cele mai multe dintre ele au adunat deja peste un deceniu de îngrijire la domiciliu. Problema este ca de multe ori femeile accepta un program de lucru intensiv, în conditiile în care nu stiu ca viitorul batrân poate fi mult mai extenuant decât precedentul, având diagnostice, patologii si stadii ale bolilor, diferite.
Silvia Grigoriu: “Când nu doarme noaptea, când se scoala din ora în ora si nu doarme noptea e foarte greu... Pentru ca a doua zi trebuie sa fii iar în forma, sa faci treaba. Ai grija de casa, în primul rând de persoana trebuie. Noi când lucram cu batrânii trebuie sa ai grija de persoana respectiva. Sa fie spalat, mâncat, ordine, dupa care casa e pe al doilea loc, trebuie sa fie ordine, curatenie, peste tot! Deci, munca de badanta nu presupune doar îngrijirea batrânului. Curatenia în casa, piata facuta, cumparaturile, farmacie, facut mâncare, spalat, calcat, totul!”
“Daca as fi putut trai singura, nu as mai fi avut nevoie de badanta. Sa am o badanta nu e un capriciu, pentru ca eu singura nu ma descurc. Eu nu fac nimic, dânsa face totul. Totul, totul! E mereu prezenta si eu sunt multumita.
Eu credeam ca voi mai face si eu câte ceva. Dar nu pot! Daca sunt la masa si doar ma ridic putin, nimic, nu ma lasa, nici macar sa iau telefonul, face ea tot. Eu nu mai reusesc sa fac nimic! Îi mai spun, du-te, fa si tu o plimbare singura. Si îmi spune ca nu are ce sa faca si ca iese cu mine. Si nu o mai intereseaza de cele 2 sau 3 ore libere, sta împreuna cu mine”, spune femeia de care are grija Silvia.
Salariul în Italia poate ajunge si la 1700 de euro, cu toate orele suplimentare. În orasele din România, o îngrijitoare poate primi în jur de 250 de euro pe luna, pentru aceeasi munca.
În anul centenarului, România e saraca în romani. Oficial, au parasit tara aproape 3 milioane si jumatate, iar cei mai multi sunt în Italia. Acolo gasesti câteva sute de mii de românce. Femei ale caror familii sunt întregi doar o data pe an, câteva saptamâni, atunci când vin acasa. În restul anului, traiesc viata celor de care au grija.