Soferii prinsi beti la volan petrec o zi la morga, in cadrul unui program care se desfasoara in Republica Moldova din 2018 si care are un succes aproape total. Spre deosebire de perioada in care erau amendati, soferii respectivi nu mai conduc niciodata dupa ce au baut.
Andrei Iavorschi, directorul Inspectoratului National de Probatiune din Moldova, a vorbit la Digi24 despre acest program care este implementat din 2018.
Cei inclusi in acest program trebuie sa stea o zi la centrul de medicina legala, in scopul de a constientiza riscul de a conduce beti la volan.
"In ziua petrecuta acolo, timp de cinci ore asista la toaletarea cadavrelor, la pregatirea pentru autopsie si la alte proceduri.
Trec prin frustrare, apoi constientizarea faptelor lor", a declarat Iavorschi.
El a precizat ca din 2018 pana in prezent, doar unul dintre participantii la acest program a recidivat.
In afara de morga, ei viziteaza si centrele medicale unde asigura asistenta victimelor accidentelor rutiere care au fost ranite in evenimente rutiere.
"Participand fizic la aceste proceduri isi dau seama de riscul iminent", a adaugat directorul Inspectoratului National de Probatiune din Moldova.


