Mai multe persoane au fost ranite dupa ce militari au fost loviti de un vehicul intr-o suburbie a Parisului.

UPDATE 10:55 Primarul din suburbia Parisului Levallois-Perret, unde o masina a lovit un grup de militari, afirma ca a fost vorba de un atac planificat, deoarece vehiculul astepta soldatii, relateaza BFMTV.

"Fara indoiala, a fost un act deliberat (…), acest vehicul ii astepta", a adaugat primarul Patrick Balkany, vorbind de “o agresiune odioasa”.Mai exact, vehiculul stationa pe contrasens, pe o alee marginita de imobile, pentru a astepta iesirea militarilor din Regimentul 35 de Infanterie.

"BMW-ul a accelerat foarte repede, in momentul in care au iesit. S-a intâmplat in centrul orasului. S-a intâmplat foarte repede", a subliniat edilul.Sase raniti in rândul militarilor, dintre care doi sunt in stare grava, a anuntat Prefectura politiei.

Potrivit primelor informatii, un barbat aflat la volanul unei masini a lovit militarii desfasurati in cadrul operatiunii Sentinelle, lansata in ianuarie 2015, dupa atacul de la Charlie Hebdo.

In cadrul operatiunii, 10.000 de militari, dintre care 3.000 in rezerva, sunt desfasurati pentru teritoriul Frantei.

Incidentul de miercuri a avut loc in suburbia Levallois-Perret, in Hauts-de-Seine, in nord-vestul Parisului.

Militarii ieseau din cazarma, in Piata Verdun,in jurul orei locale 8.15 (9.15 ora României), când au fost loviti, potrivit BFMTV.

O operatiune a politiei este  in curs, iar oamenii legii cauta in prezent suspectul, care a fugit de la locul faptei, si automobilul sau, marca BMW.