Fortele de securitate somaleze au pus capat sambata asedierii de catre jihadisti Al-Shabaab a unui hotel din capitala Mogadiscio, care a durat aproximativ 30 de ore, a declarat un ofiter somalez, relateaza AFP si Agerpres
"Fortele de securitate au pus capat asediului, iar barbatii inarmati au murit, nu a fost niciun foc de arma in cladire in ultima ora", a spus oficialul, sub rezerva anonimatului, adaugand ca guvernul va face declaratii presei despre acest atac sangeros duminica dimineata.
Cladirea a fost distrusa in atacul lansat de fortele de securitate menit sa-i neutralizeze pe atacatori.
Cel putin 13 civili au fost ucisi in confruntarile care au avut loc intre islamisti radicali shebab, care au atacat un hotel din Mogadiscio, si fortele de securitate care incercau sa-i neutralizeze, a anuntat sambata un responsabil cu securitatea din Somalia, Mohamed Abdikadir.
Jihadisti shebab, afiliati retelei teroriste Al-Qaida, au luat cu asalt vineri seara hotelul Hayat, unde au fost auzite focuri de arma si explozii.
"Fortele de securitate au salvat zeci de civili, inclusiv copii, care erau blocati in cladire", a adaugat Abdikadir.
Acesta este cel mai important atac din capitala somaleza dupa alegerea presedintelui Hassan Sheikh Mohamud in mai.
Combatantii Al-Shabaab au fost alungati din principalele orase ale tarii, intre care Mogadiscio in 2011, dar raman implantati in vaste zone rurale. In ultimele luni, ei si-au intensificat atacurile.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


