Spania isi plange mortii. Autoritatile au decretat zece zile de doliu pentru cei rapusi de coronavirus. Intre timp, Germania a decis sa prelungeasca pana la 29 iunie regulile de distantare sociala. Mai multi lideri europeni au cerut UE sa gaseasca o abordare comuna pentru deschiderea frontierelor. Pana atunci insa, fiecare tara pare sa decida singura sau impreuna cu vecinii cand si in ce conditii permite reluarea traficului transfrontalier.
In Spania, de astazi, incepe perioada de 10 zile de doliu pentru a comemora cele peste 27 de mii de persoane care au murit de coronavirus. In acest timp, steagurile vor sta in berna la toate cladirile institutiilor publice si la navele militare. Astazi la ora 12 toata tara a tinut un minut de reculegere.
Intre timp, guvernul de la Madrid este criticat tot mai aprig, iar medicii protesteaza. Ca si in alte tari, Coronavirusul a scos la suprafata problemele din sistemul medical, lipsa de personal, de echipamente necesare si salariile mici. Medicii sunt ingrijorati ca ar urma un al doilea val de imbolnaviri.
Victor APARICIO, MEDIC:” Noi trebuie sa fim asigurati cu tot echipamentul pentru a putea ingriji pacientii, trebuie sa beneficiem de asistenta medicala de stat, sa ne fie garantata odihna si masurile de protectie ca sa putem munci in cele mai bune conditii.”
La fel ca si Spania si celelalte tari ale Europei, incet dar sigur se trezesc din amorteala provocata de carantina. Se deschid magazine, sali de sport, baruri si restaurante. Treptat este reluat turismul si calatoriile. Marele bazar din Istanbul inchis pe 16 martie urmeaza sa fie redeschis la 1 iunie, asa ca acum acesta este dezinfectat.
Tot de la 1 iunie urmeaza sa fie redeschis cel mai vizitat monument turistic din Italia - celebrul Colosseum din Roma, care va fi iluminat in culorile drapelului Italiei.
Cel putin pana pe 15 iunie, granitele externe ale Uniunii Europene raman inchise. Intre timp, Organizatia Mondiala a Sanatatii sustine ca posibilitatea unui al doilea val al pandemiei inca ramane pe ordinea de zi.
Michael RYAN, DIRECTOR EXECUTIV OMS: ”Noi nu putem face presupuneri doar pentru ca cifrele infectarilor sunt acum in descrestere si vor scadea definitiv. Nu neaparat ca in cateva luni vom avea un al doilea val de infectari. Am putea avea un al doilea varf al pandemiei. Asa s-a intamplat in timpul pandemiilor in trecut. Asa a fost in 1919 cu gripa spaniola.”
In Rusia autoritatile au anuntat ieri ca varful pandemiei a fost atins si se pot pregati de parada. Deja pentru a treia zi la rand numarul persoanelor externate este mai mic decat al celor internate.
Vladimir PUTIN, PRESEDINTE FEDERATIA RUSA: ”Potrivit specialistilor varful pandemiei la noi deja a fost depasit.”
SUA au depasit 100.000 de decese, in timp ce Brazilia devine noul epicentru al pandemiei, cu peste 1.000 de decese raporatate ieri. Peru a inregistrat un numar record de 5.772 de noi contaminari cu coronavirus in 24 de ore.
Cu toate acestea, la numarul de decese pe milion de locuitori, Ecuadorul este cel mai afectat. America Latina a devenit noul epicentru al pandemiei la nivel global.

