Stare de alerta in Balcani. Cel putin trei persoane au murit, iar alte cateva mii au fost nevoite sa-si paraseasca locuintele din Serbia si Bosnia, amenintate de ape.
Autoritatile din Serbia au declarat ieri stare de urgenta nationala, dupa ce raurile umflate de ploi au inghitit peste o suta de mii de case. Inundatiile, care sunt cele mai grave din ultimii 120 de ani din Serbia, au distrus mai multe poduri si cladiri. Toate scolile au fost inchise, iar sute de oameni, aflati in pericol, au fost evacuati cu elicopterele militare.
In Bosnia situatia este la fel de dramatica. Peste 50 de mii de case au ramas fara curent electric. In unele regiuni, volumul apei a depasit 160 de litri de precipitatii pe metru patrat. Apa a afectat inclusiv capitala Saraevo.
Sute de masini au ramas blocate pe drumuri, iar cele mai importante linii feroviare din Serbia au devenit impracticabile. Pentru ca nu le sta in puteri sa tina situatia sub control, autoritatile au lansat un apel catre Comisia Europeana, Rusia si Slovenia, sa trimita ajutor pentru gestionarea situatiei.
Viiturile au lovit zilele acestea si Romania. Peste doua mii de hectare de teren sunt acoperite de apa. Din cauza calamitatii, 30 de drumuri nationale si judetene au fost inchise sau partial distruse de apa si namol.

