Statele membre ale Uniunii Europene au convenit asupra unor noi sanctiuni impotriva Rusiei dupa anexarea regiunilor ucrainene Donetk, Lugansk, Herson si Zaporijie. Acordul a fost incheiat la nivelul ambasadorilor celor 27 de tari. Noul pachet de sanctiuni, al optulea de cand a inceput razboiul, include printre altele angajamentul de a stabili un plafon pentru pretul petrolului rusesc, daca suma este convenita cu G7 si alte tari.

Plafonul la pretul petrolului consta in a permite transportul petrolului rusesc si al derivatelor sale in intreaga lume numai daca Moscova il poate vinde la un pret egal sau mai mic decat pretul fix, pentru a-si scadea veniturile cu care poate finanta razboiul. Totodata, Comisia Europeana urmeaza sa propuna si o plafonare temporara a pretului la gaze naturale.

Ursula von DER LEYEN, SEFA COMISIEI EUROPENE: "Introducerea unei plafonari generale a pretului la gaz este o solutie temporara pana cand vom dezvolta un nou index al preturilor in UE care sa asigure o mai buna functionare a pietei, iar Comisia a inceput sa lucreze deja la asta.”

Comisia Europeana are in vedere mai multe versiuni de plafoane de preturi la gaze, inclusiv unul care vizeaza gazele naturale utilizate in productia de electricitate si o limita temporara flexibila impusa preturilor. Tarile membre UE au opinii diferite cu privire la plafonarea pretului la gazele naturale, iar sefii de stat si de guvern urmeaza sa dezbata aceasta idee la summitul care va avea loc vineri la Praga. Astazi in Parlamentul European, Sefa Comisiei Europene a subliniat inca o data importanta unitatii europene.

Ursula von DER LEYEN, SEFA COMISIEI EUROPENE: “Fara o solutie europeana comuna, riscam fragmentarea. Daca fiecare stat membru merge singur, vom avea o fragmentare pe care nu o dorim. Si trebuie sa facem ceva."

Seful diplomatiei europene a indemnat tarile membre sa nu se clatine in decizia lor de a sprijini Ucraina. 

Josep BORRELL, SEFUL DIPLOMATIEI EUROPENE: ”Acesta este locul in care sa le cerem europenilor sa inteleaga ce este in joc. Pentru ca sprijinul nostru pentru Ucraina nu este doar o chestiune de generozitate. Sprijinul nostru pentru Ucraina trebuie sa fie ineficient, deoarece securitatea Ucrainei este intrinsec legata de a noastra. Este si viitorul nostru.”

Noua runda de sanctiuni aprobate astazi interzice, de asemenea, cetatenilor europeni sa participe in consiliile de administratie ale companiilor publice ruse. De asemenea, va pune veto la exportul de tehnologie in sectoarele aviatiei, electronice si substante chimice.