NATO va creste masiv numarul fortelor sale aflate in stare de alerta ridicata, pana la peste 300.000, a declarat luni secretarul general al Aliantei, Jens Stoltenberg, transmit Reuters si AFP.
„Vom transforma forta de raspuns a NATO si vom creste numarul fortelor noastre de inalta pregatire la mult peste 300.000", a declarat el reporterilor inainte de summitul NATO care va avea loc la sfarsitul acestei saptamani la Madrid.
Forta de reactie rapida a NATO, forta de raspuns a NATO, are in prezent aproximativ 40.000 de soldati.
"Ne vom consolida, de asemenea, capacitatea de a ne intari in caz de conflict, cu mai multe echipamente prepozitionate, cu capacitati desfasurate in avans, cum ar fi apararea aeriana, si cu forte alocate in prealabil pentru apararea anumitor aliati", a adaugat secretarul general al Aliantei.
La summitul de la Madrid, NATO isi va schimba, de asemenea, limbajul cu privire la Rusia care, in ultima strategie a aliantei din 2010, era inca descrisa ca fiind un partener strategic.
„Nu va mai fi cazul in conceptul strategic pe care il vom conveni la Madrid", a declarat Stoltenberg.
„Ma astept ca aliatii sa afirme in mod clar ca Rusia reprezinta o amenintare directa la adresa securitatii noastre, a valorilor noastre, a ordinii internationale bazate pe reguli”, a adaugat el.
Noul concept strategic al Aliantei Nord Atlantice, un document care va fi revizuit pentru prima oara din 2010 incoace, va prevedea clar ca Rusia este o amenintare directa la adresa securitatii transatlantice, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


