Forta NATO din Kosovo (KFOR) este „pregatita sa intervina daca stabilitatea este amenintata” de tulburarile de la frontiera cu Serbia, a avertizat miercuri secretarul general al Aliantei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, dupa o discutie cu presedintele sarb Aleksandar Vucic.
„Am discutat cu presedintele Serbiei pe tema tensiunilor din nordul Kosovo”, a anuntat Stoltenberg intr-un mesaj pe contul sau Twitter.
„Toate partile trebuie sa se angajeze intr-un mod constructiv in dialogul condus de UE si sa-si solutioneze diferendele prin diplomatie. @NATO-KFOR este gata sa intervina daca stabilitatea este amenintata, in conformitate cu mandatul sau din partea ONU”, a afirmat el, potrivit AFP, citata de Agerpres.
Forta NATO in Kosovo numara un efectiv de 3.775 de militari din 28 de tari, precizeaza Alianta, potrivit careia, mandatul acesteia este de a oferi un mediu sigur si de a garanta libertatea de circulatie 'in avantajul tuturor comunitatilor din Kosovo'.
Jens Stoltenberg a discutat marti cu premierul kosovar Albin Kurti pentru a insista asupra necesitatii de a evita actiunile unilaterale.
Decizia Pristinei de a impune permise de sedere temporare persoanelor care intra in Kosovo cu o carte de identitate sarba si de a-i obliga pe sarbii kosovari sa-si inlocuiasca placutele de inmatriculare cu unele emise de Republica Kosovo a provocat o escaladare a tensiunilor.
Belgradul nu a recunoscut niciodata autoproclamata independenta a Kosovo in 2008, la un deceniu dupa un razboi sangeros soldat cu circa 13.000 de morti, majoritatea albanezi kosovari. De atunci, regiunea a fost scena unor frictiuni regulate.
Sub presiunea puterilor occidentale si in special a SUA, marele aliat al Kosovo, administratia de la Pristina a decis sa amane cu o luna, pana la 1 septembrie, intrarea in vigoare a noilor reguli la granita cu Serbia.


