Strazile Barcelonei s-au umplut aseara de oameni. Jumatate de milion de localnici au cerut independenta Cataloniei fata de Spania, intr-un mars impresionant. Referendumul programat pentru 1 octombrie, insa, a fost interzis de administratia de la Madrid.
Aseara, Barcelona a fost mai vie ca niciodata. De ziua nationala a Cataloniei, in jur de 500 de mii de oameni au iesit pe strazi, echipati cu steaguri si pancarde. Au spus intr-un glas ca vor independenta fata de Spania si cer referendum.
"Este foarte important pentru toti oamenii din Catalonia. Pur si simplu, ne dorim sa putem sa ne exprimam emotiile catalanilor, prin intermediul alegerilor."
"Credem ca este ultima manifestatie de acest fel. Este glorioasa. Din acest motiv, suntem toti aici."
Manifestatiile au durat toata ziua si s-au incheiat abia noaptea tarziu. Parlamentul catalan a aprobat organizarea unui referendum pe 1 octombrie, iar, in caz de victorie, autoritatile vor sa-si proclame independenta in termen de 48 de ore. Curtea Constitutionala de la Madrid a ordonat suspendarea deciziei si interzice desfasurarea referendumului.

