Foamea si setea i-a determinat pe miile de supravietuitori ai devastatorului cutremur sa recurga la violente. Pentru o bucata de paine sau un pahar cu apa, acestia se bat si se calca in picioare.
Situatia este dramatica in capitala statului Haiti, unde sute de mii de oameni continua sa traiasca sub cerul liber, fara a sti ce le va aduce ziua de maine. Extenuati de foame si sete, ei nu mai asteapta sa li se imparta alimente. Iau cu asalt orice elicopter care vine sa le aduca hrana si apa.
Chiar daca au trecut deja cinci zile de la cutremurul care a devastat Haiti, echipele de salvare si rudele celor disparuti spera sa mai fie gasiti supravietuitori printre daramaturi. O femeie in varsta de 62 de ani a fost salvata dupa ce a zacut printre ruine mai bine de 100 de ore. Strazile sunt inca pline de raniti, care striga dupa medicamente, iar spitalele improvizate sunt supraaglomerate.
Fara a fi identificate, peste 25 de mii de cadavre amestecate cu gunoi au fost inhumate in gropi comune la marginea capitalei haitiene, pentru a evita izbucnirea unei epidemii. Au fost descoperite corpurile neinsufletite ale unor membri ai ONU in Haiti, printre care si cel al secretarului misiunii. Sambata, un alt cutremur cu magnitudinea de 4,5 pe scara Richter s-a produs in zona. Oamenii de stiinta avertizeaza asupra riscului producerii de noi cutremure majore in Haiti sau in statele vecine.


