Statele Unite ar trebui să ţină cont de avertismentele Moscovei cu privire la riscurile unei escaladări în jurul conflictului din Ucraina, a declarat vineri ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov, citat de agenţia rusă de presă RIA, relatează Reuters, scrie libertatea.ro
Comentând posibilitatea unei întâlniri între ministrul rus de externe Serghei Lavrov și secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, în marja Adunării Generale a ONU de la New York, el a spus că nu va avea loc nicio întâlnire, deoarece părțile nu au „despre ce să vorbească”.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zakharova, a declarat separat că acordarea de carte albă pentru ca Kievul să efectueze lovituri cu rază lungă în adâncul Rusiei ar schimba natura conflictului din Ucraina.
„Am dori să le reamintim şoimilor de pe ambele maluri ale Atlanticului că se joacă cu focul şi au pierdut orice simţ al realităţii”, a declarat ea într-o conferinţă de presă. „Amploarea conflictului care a început din cauza Occidentului riscă să devină complet diferită, ceea ce ar putea duce la consecinţe periculoase pentru întreaga lume”, a mai spus Zaharova.


