Intre lacrimi si sloganuri, la inmormantarea lui George Floyd, marti, intr-o biserica din Texas, s-au amestecat omagiile aduse acestui afro-american ucis de un politist alb si apelurile aprinse de a aborda, in sfarsit, rasismul care "raneste sufletul" Americii, informeaza AFP, citata de Agerpres.

De la familie la pastori, presedintele Donald Trump a fost criticat in mod repetat la funeraliile care au avut loc la biserica Fountain of Praise din Houston, unde acest afro-american de 46 de ani si-a petrecut cea mai mare parte a vietii.

O figura a luptei pentru drepturile civile, reverendul Al Sharpton, care a pronuntat alocutiunea funerara transmisa in direct si care a patruns in milioane de case, l-a acuzat pe presedintele SUA de "abuz", reprosandu-i acestuia ca a incurajat politistii sa se creada deasupra legii.

Intr-o nota mai intima, rudele decedatului, foarte emotionate, l-au salutat pe "marele George", "superman-ul" lor, "uriasul bland" a carui statura - aproape doi metri - nu a impiedicat un agent al politiei sa il sufoce, apasandu-l cu genunchiul pe gat timp de aproape noua minute in urma cu doua saptamani in Minneapolis, in nordul SUA.

"Trebuie sa tineti doliu in public, este greu", a spus candidatul democrat la presedintie Joe Biden intr-un videoclip difuzat in timpul ceremoniei. Pentru Biden,"a sosit vremea justitiei rasiale". "Nu putem sa mai intoarcem spatele rasismului care ne raneste sufletele", a adaugat fostul vicepresedinte care se bucura de o mare popularitate in randul alegatorilor afro-americani.

Cativa alesi democrati s-au succedat la tribuna, dar tanara nepoata a lui George Floyd este cea care s-a aventurat clar pe terenul politic. "Unii spun ca vor sa-i redea Americii maretia", a spus Brooke Williams, referindu-se la sloganul campaniei lui Donald Trump. "Dar cand a fost mareata America?", s-a intrebat tanara retoric.

"Primul lucru pe care trebuie sa il facem este sa curatam Casa Alba", a adaugat la scurt timp dupa aceea reverendul Bill Lawson, indemnandu-i pe americani "sa voteze", in aplauzele celor aflati in biserica.

Calvarul lui George Floyd, a carui inregistrare video a devenit virala, a starnit o mobilizare fara precedent in Statele Unite de la lupta pentru drepturile civile din anii 1960. Sub sloganul "Viata negrilor conteaza", miscarea sociala de amploare din SUA solicita reformarea politiei si combaterea inegalitatii rasiale, iar ecourile sale s-au raspandit in intreaga lume.

Dupa ce a denuntat o moarte "trista si tragica", presedintele Donald Trump, care candideaza pentru un al doilea mandat in noiembrie, a optat pentru un discurs ferm, cu accent pe violentele care au zguduit mai multe orase importante in ultimul sfarsit de saptamana al lunii mai.

Marti, liderul de la Casa Alba nu a facut nicio declaratie referitoare la George Floyd si nici la victimele violentei rasiste. Mai mult, intr-un tweet, Donald Trump a pus sub semnul intrebarii credibilitatea unui barbat de 75 de ani imbrancit recent de politie in timpul unei manifestatii.

Reverendul Al Sharpton a criticat cu inversunare discursul presedintelui. "Presedintele a vorbit despre chemarea militarilor" pentru a restabili calmul in Statele Unite, "dar el nu a avut niciun cuvant de spus despre cele 8 minute si 46 de secunde ale acestei crime a politiei", a adaugat Sharpton, care a recunoscut insa ca Donald Trump a transmis in mod privat "simpatia" sa familiei victimei.

"Mesajul transmis este acela ca, daca sunteti in cadrul fortelor de ordine, legea nu vi se aplica", a deplans pastorul american.

Funeraliile au fost intrerupte de cantece gospel, iar un artist a desenat fata lui George Floyd cu linii albe pe o panza neagra.

Pastorul Steve Wells, printre putinii albi care au luat cuvantul, a adresat comunitatii urmatorul mesaj: "Suntem mai buni decat inainte, dar nu suntem atat de buni pe cat ar trebui sa fim". "Trebuie actionat pentru mai multa dreptate rasiala", a indemnat pastorul.

La sfarsitul ceremoniei, cosciugul transportat de dric a fost salutat de multime cu pumnul ridicat. George Floyd a fost inmormantat alaturi de mama sa Larcenia, care a murit in 2018.

Devenit un simbol al brutalitatii politiei, Derek Chauvin, agentul de politie de 44 de ani acuzat de crima, se afla in prezent intr-o inchisoare de inalta securitate. Totodata, alti trei colegi de-ai sai implicati in tragedie au fost arestati si acuzati de complicitate.

Sursa: