Cele patru rachete au fost lansate miercuri dimineata de SUA si Coreea de Sud in largul coastei de est a Peninsulei Coreene, potrivit sefilor de stat major de la Seul, relateaza CNN. Testul de rachete are loc la o zi dupa ce Coreea de Nord a lansat o racheta balistica deasupra Japoniei, gest vazut drept o provocare.

Este al doilea exercitiu al celor doi aliati de dupa lansarea rachetei balistice nord-coreene de marti dimineata. Initial, SUA si Coreea de Sud au raspuns gestului Phenianului printr-un exercitiu de bombardament de precizie, la care a participat un avion de lupta sud-coreean F-15K care a tras doua munitii aer-sol intr-o tinta virtuala dintr-un poligon. 

In cel de-al doilea exercitiu, cel de miercuri dimineata, au fost folosite patru rachete ATACMS. Este vorba despre rachete sol-sol care pot zbura in jur de 320 de kilometri. 

John Kirby, coordonatorul Consiliului National de Securitate pentru comunicatii strategice de la Casa Alba, a explicat ca scopul lansarii a fost acela de a demonstra ca SUA si aliatii au „capacitati militare pregatite sa raspunda provocarilor din partea Nordului”.

„Nu este prima data cand facem asta ca raspuns la provocarile din partea Nordului pentru a ne asigura ca ne putem demonstra propriile capacitati”, a declarat Kirby, la CNN, adaugand ca se doreste denuclearizarea Peninsulei Coreene, insa liderul de la Phenian, Kim Jong Un, ”nu a aratat ca se indreapta in aceasta directie”. 

”Sincer, el se misca in directia opusa continuand sa efectueze aceste teste cu rachete care sunt incalcari ale rezolutiilor Consiliului de Securitate”, a mai spus oficialul american.

De asemenea, marti, SUA si Japonia au venit cu un raspuns comun la lansarea rachetei balistice nord-coreene, printr-un exercitiu cu avioane de lupta ale Corpului Marin al SUA si al Fortei de autoaparare aeriana a Japoniei care au zburat deasupra Marii Japoniei.

Racheta balistica lansata de Phenian a parcurs 4.500 km inainte de a cadea in Oceanul Pacific, suficient de departe pentru a lovi insula americana Guam daca ar urma o alta traiectorie. Aceasta a fost prima lansare de racheta nord-coreeana pe deasupra Japoniei din 2017.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508. 

Sursa: