Departamentul Securităţii Interne din Statele Unite a transmis luni că ia măsuri pentru a readuce Argentina în programul Visa Waiver, de scutire de vize, în următorii ani, în timpul vizitei pe care şefa departamentului, Kristi Noem, o întreprinde la Buenos Aires, relatează g4media.ro.

Argentina a făcut parte din programul Visa Waiver între 1996 şi 2002.

Kristi Noem a afirmat, într-un comunicat, că Argentina are cea mai mică rată de depăşire a perioadei admise prin viză de şedere în SUA dintre ţările din America Latină şi că numărul călătoriilor din această ţară spre SUA este în creştere.

Ea a mai menţionat că, sub mandatul preşedintelui Javier Milei, Argentina a devenit un ‘prieten şi mai puternic’ al Statelor Unite.

Libertarianul Milei a încercat să se alinieze cu preşedintele american Donald Trump, care i-a lăudat eforturile de dereglementare şi l-a numit ‘preşedintele său favorit’.

Anunţul de luni al DHS survine la scurt timp după ce Argentina a decis să relaxeze condiţiile de viză pentru vizitatorii chinezi, astfel încât cei care deţin vize valide de intrare în SUA nu vor mai avea nevoie de vize de intrare în Argentina în scop de turism sau afaceri.