Statele Unite ale Americii vor trimite portavionul Ronald Reagan si grupul sau de lupta prin stramtoarea Taiwan, ca raspuns la exercitiile militare efectuate, vineri, de China.
Este un mesaj clar pentru Beijing, in ultimii 50 de ani, doar doua portavioane americane au mai trecut prin aceasta stramtoare. Anuntul vine dupa ce China a lansat zeci de rachete in apele din jurul insulei. Cinci dintre ele au ajuns si in zona economica exclusiva a Japoniei.
In cursul zilei de ieri, armata populara chineza a lansat zeci de rachete de diferite tipuri in apele din jurul Taiwanului. Initial, ar fi trebuit sa fie sase zone desemnate ca tinte pentru rachetele chinezesti, insa Beijingul a mai adaugat inca una.
Cinci rachete au cazut dincolo de Taiwan, in zona economica exclusiva a Japoniei
Voit sau nu, cinci rachete au cazut dincolo de Taiwan, in zona economica exclusiva a Japoniei. Ministrul Apararii de la Tokio a denuntat exercitiile militare si a cerut Beijingului sa le puna capat. Este de mentionat si faptul ca rachetele chinezesti ar fi trecut pe deasupra insulei, o premiera periculoasa pentru situatia din regiune.
Jin Zong, comandant de batalion, brigada de artilerie: „Am incheiat cu succes exercitiile de tragere cu bataie lunga si munitie de razboi in Stramtoarea Taiwan si am obtinut rezultatele asteptate. Am testat pe de-a-ntregul capacitatile de lupta ale trupei in conditii reale si am intarit increderea ofiterilor si a soldatilor in victorie”.
Elicoptere si avioane ale Chinei au survolat cateva insule ale Taiwanului
Pe langa rachete, zeci de avioane si elicoptere chinezesti au survolat cateva insule care apartin Taiwanului, sub privirile speriate ale localnicilor.
Cao Shaoqing, pilot, Comandamentul Teatrului de Est al PLA: „Eu si camarazii mei am zburat in spatiul aerian din jurul insulei Taiwan. Suntem gata de lupta si pregatiti sa ne batem in orice clipa”.
La randul sau Taiwanul a ridicat de la sol avioane de lupta pentru a le avertiza pe cele chineze si a tras rachete de semnalizare pentru indepartarea unor mici aeronave neidentificate, probabil drone. Oficialii de la Taipei au atras atentia ca exercitiile chinezilor incalca toate conventiile ONU, invadeaza spatiul teritorial al Taiwanului si reprezinta o provocare directa la libera navigatie aeriana si maritima.
Tsai Ing-wen, presedintele taiwanez: „Vreau sa subliniez ca nu vom escalada conflictul si nu vom provoca dispute, dar ne vom apara cu tarie suveranitatea si securitatea nationala si ramanem pe calea democratiei si a libertatii”.
In acest razboi al declaratiilor, China pare sa aiba mai mult de impartit cu Statele Unite, decat cu Taiwanul.
Hua Chunying, purtatoare de cuvant, Ministerul Afacerilor Externe: „China va lua masuri ferme si puternice ca raspuns (la provocari), iar Statele Unite trebuie sa suporte consecintele. Considerati-va avertizati in avans”.
Drew Thompson, savant, Universitatea Nationala din Singapore: „(China) arata ca nu recunoaste liniile de demarcatie ale Taiwanului pentru ca nu recunoaste Taiwanul. Sunt acte de razboi politic, de razboi psihologic si de razboi informational. Este si un semnal puternic al Chinei pentru propriul popor, ca sa-si arate determinarea”.
America va trimite portavionul „Ronald Reagan” si grupul sau de lupta in stramtoarea Taiwanului
De cealalta parte, americanii au anuntat ca vor trimite portavionul „Ronald Reagan” si grupul sau de lupta in stramtoarea Taiwanului.
John Kirby, purtatorul de cuvant al Consiliului de Securitate al SUA: „Portavionul USS Ronald Reagan si navele din grupul lui de lupta vor ramane in zona, pentru a monitoriza situatia. Vom efectua misiuni standard in aer si pe mare, prin stramtoarea Taiwan, in urmatoarele saptamani”.
Moscova ia apararea Beijingului
Moscova, pe de alta parte, a luat apararea Beijingului, prin vocea purtatorului de cuvant al lui Vladimir Putin, care a declarat ca tensiunile din jurul Taiwanului sunt provocate artificial de americani.
Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al presedintelui rus Vladimir Putin: „Sunt provocate de vizita lui Nancy Pelosi. A fost o vizita inutila si o provocare nejustificata. Cat despre exercitiile militare, e dreptul suveran al Chinei (sa le faca)”.
Din cauza tirurilor cu rachete, menite sa instituie o blocada a insulei, Taiwanul a cerut navelor comerciale sa isi schimbe rutele si negociaza cu Japonia si Filipine pentru a gasi trasee alternative.
Soren Skou, CEO, Maersk: „Fireste ca orice fel de restrictii asupra miscarii navelor prin stramtoarea Taiwan, ca sa nu mai zic de inchiderea traficului, perturba grav transporturile pentru ca e singura ruta. Daca e blocata, trebuie ocolit Taiwanul, adica distanta suplimentara, consum de carburant si timp pierdut”.
Seful diplomatiei europene, Josep Borrell, a condamnat manevrele militare „agresive” ale Chinei, iar ministrii de externe din G7 au cerut Chinei sa rezolve intr-un mod pasnic tensiunile din jurul stramtorii Taiwan.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.