Sudul Europei spune nu propunerii Comisiei Europene de a reduce consumul de gaze cu 15 la suta pana in martie. Polonia si Spania s-au pronuntat impotriva planului UE la 24 de ore dupa ce a fost prezentat. Atitudinea Portugaliei a fost si ea negativa, iar Grecia si-a prezentat propriile propuneri. Italia afirma ca reducerea consumului ar pedepsi industria.

In pofida incertitudinii continue privind aprovizionarea din Rusia, mai multe tari UE si-au exprimat opozitia fata de propunerea blocului de reducere a consumului de gaz, sporind temerile privind aprobarea planului. Prima tara care a reactionat a fost Spania, care a spus ca aceasta masura nu este nici necesara, nici echitabila si nici eficienta.

Teresa RIBERA, MINISTRUL TRANZITIEI ECOLOGICE DIN SPANIA: "Aparam valorile europene, dar ei nu pot cere de la noi un sacrificiu asupra caruia nici macar nu ne-au cerut o parere prealabila. Spre deosebire de alte tari, noi, spaniolii, nu am trait peste posibilitatile noastre din punct de vedere energetic. Suntem si asa urmeaza sa fim in continuare; de ​​fapt, in ultima luna, 20% din gazul pe care l-am importat a fost reexportat direct sau indirect in alte state membre UE.” 

Atitudinea Portugaliei a fost si ea negativa. Ministrul Mediului si Energiei a criticat Comisia Europeana pentru ca a conceput o propunere „neviabila”, care obliga Portugalia „sa ramana fara curent electric”. Ministrul grec al energiei a precizat, la randul sau, ca Grecia si-a exprimat deja dezacordul fata de propunerea Comisiei Europene. Reactiile sunt puternice si in Italia, intrucat, o reducere cu 15 la suta a consumului ar pedepsi mai intai industria tarii, in special sectorul de productie. Se asteapta ca propunerea UE sa intampine rezistenta si din partea altor tari membre printre care Polonia, care si-a umplut instalatiile de stocare a gazelor naturale la 98 la suta din capacitate, dar si Ungaria. Ministul ungar de externe a mers ieri la Moscova sa ceara mai mult gaz rusesc.

Peter SZIJJARTO, MINISTRUL DE EXTERNE AL UNGARIEI: ”Noi vrem sa cumparam suplimentar sapte sute de milioane de metri cubi de gaze, pentru a asigura securitatea energetica a tarii.”

Seful diplomatiei ruse, cere l-a primit foarte cordial pe omologul sau ungar a declarat ca Moscova va lua in considerare solicitarea Ungariei. 

Serghei LAVROV, MINISTRUL RUS DE EXTERNE: ”La randul nostru am subliniat ca politica deschisa rusofoba dusa de Washington si Bruxelles-ul Uniunii Europene impiedica dezvoltarea in continuare a cooperarii noastre practice.” 

Vizita ministrului ungar de Externe la Moscova intervine la o zi dupa ce UE a cerut statelor membre sa-si reduca consumul de gaze cu 15 la suta pana in martie, ca masura de urgenta, in conditiile in care presedintele rus Vladimir Putin a avertizat ca livrarile rusesti trimise in Europa prin Nord Stream 1 ar putea fi reduse in continuare sau chiar ntrerupte. Pentru a fi adoptata, propunerea are nevoie de aprobarea unei majoritati consolidate a tarilor UE - cel putin 72 la suta din cele 27 de state membre, deci 19 sau mai multe Ea va fi votata in cadrul unei reuniuni a ministrilor energiei din blocul comunitar, care va avea loc la 26 iulie.