Summitul intre presedintele american Donald Trump si liderul nord-coreean Kim Jong Un urmeaza sa aiba loc pe Insula Sentosa, in sudul Singapore, a anuntat marti Casa Alba, relateaza Reuters, conform news.ro.

Bogatul oras-stat a declarat luni o zona centrala - în care se afla sediile Ministerului sau de Externe, Ambasadei Statelor Unite si o serie de hoteluri - drept ”zona speciala” în perioada 10-14 iunie.

Guvernul din Singapore a extins, potrivit gazetei sale oficiale online, aceasta zona la Sentosa si la o portiune de mare de peste un kilometru de-a lungul tarmului de sud-vest.

”Locul summitului din Singapore între @POTUS si liderul Kim Jong Un va fi Hotelul Capella, pe Insula Sentosa”, a anuntat marti o purtatoare de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, adaugând ”multumim marilor noastre gazde din Singapore pentru ospitalitatea lor”.

Guvernul din Singapore a anuntat ca politia va proceda la controale mai stricte ale persoanelor si bunurilor personale si ca obiecte precum sisteme de sonorizare si drone vor fi interzise în zona.

Sanders a declarat luni pentru presa ca summitul urmeaza sa înceapa în dimineata de 12 iunie.

Consilieri pe probleme de securitate nationala îl informeaza zilnic pe Trump cu privire la summit, de care locatarul Casei Albe vrea sa se foloseasca pentru a-l convinge pe Kim sa închida programul nuclear nord-coreean.

Sursa: News.ro