Presedintele Nigeriei, Muhammadu Buhari, a declarat ca tara nu mai are bani pentru a importa alimente, iar fermierii trebui sa inceapa sa produca suficient pentru hranirea cetatenilor, scrie BBC.
Declaratia liderului nigerian amplifica ingrijorarile legate de insecuritatea alimentara in timpul pandemiei coronavirusului si de cresterea preturilor la produsele alimentare, in cea mai populata tara din Africa.
Conform Programului ONU pentru Alimentatie si Agricultura, chiar inainte de criza Covid-19, fermierii nu reuseau sa satisfaca cererea de alimente a celor aproximativ 200 de milioane de nigerieni.
Desi sectorul agricol ramane un angajator major, a suferit ani de neglijare, deoarece economia tarii s-a concentrat puternic pe veniturile din petrol.
Nigeria incearca, din 2019, sa impulsioneze productia interna de orez, reducand importurile de contrabanda din Thailanda, inchizand granitele terestre ale tarii. Inainte de interdictie, statul african obisnuia sa importe anual peste un milion de tone de orez.
Preturile produselor alimentare au crescut in Nigeria de la debutul coronavirusului si fondurile guvernamentale au fost afectate grav de scaderea preturilor petrolului la nivel mondial.
Fondul Monetar International prevede ca cea mai mare economie din Africa se va contracta cu 1,5% in 2020.


