Temperaturile din nordul Europei au scazut sub minus 40 de grade Celsius pentru prima data dupa 2021, a anuntat institutul suedez de meteorologie SMHI, transmite agentia DPA, potrivit stirileprotv.ro.
In unele regiuni din nordul Suediei, cum ar fi orasul Umea situat in nord-estul tarii, temperaturile au atins cea mai scazuta valoare din ultimii 12 ani, a anuntat marti SMHI.
Toate serviciile de trenuri de pasageri care circula la nord de Umea au fost suspendate pana joi din cauza riscurilor asociate vremii deosebit de rece, a relatat postul public de televiziune SVT.
Potrivit SMHI, un front atmosferic cu presiune ridicata aduce in prezent un aer extrem de rece in nord-estul Suediei si in nordul Finlandei.
In Nikkaluokta, in apropiere de orasul Kiruna din nordul Suediei, au fost inregistrate temperaturi de pana la minus 41,6 grade Celsius.
Cele mai scazute temperaturi din Suedia din acest secol au fost inregistrate in februarie 2001, cand la Storbo a fost atinsa valoarea de minus 44 de grade Celsius.
Temperaturile au scazut, de asemenea, in tara vecina, Finlanda, unde temperaturile s-au mentinut la valori cuprinse intre minus 20 si minus 30 de grade Celsius, dupa cum a anuntat marti institutul de meteorologie Ilmatieteen laitos.
In unele regiuni din centrul si nordul Finlandei au fost prognozate temperaturi minime de pana la minus 40 de grade Celsius in urmatoarele zile.


