O profesoară româncă a fost ucisă în atacul armat de la un liceu din statul american Georgia. Christina Irimie avea 53 de ani, era stabilită în Statele Unite alături de soţ şi preda matematică. A fost împuşcată de un elev de numai 14 ani, care s-a dus la cursuri cu o armă semiautomată. Tatăl băiatului a făcut o declaraţie halucinantă în faţa anchetatorilor: A recunoscut că arma cu care fiul său şi-a ucis colegii şi profesorii a fost un cadou de sărbători, relatează observatornews.ro.

Publicat:06.09.2024, 15:50

Atacul armat a avut loc la ora locală 10. Christina Irimie ţinea cursul de matematică de la Liceul Apalachee din oraşul Winder, la fel ca în orice altă zi. La un moment dat, un elev de 14 ani a ieşit de la ora de algebră dintr-o sală alăturată celei în care preda sibianca şi s-a întors cu o puşcă de asalt. A bătut la uşa blocată, dar o colegă nu i-a deschis. 

„A văzut că are o armă şi s-a dat în spate. Cred că a vrut să vină mai întâi în sala noastră. Să tragă în noi. El s-a întors către sala din dreapta mea şi a început să tragă. Am auzit cam 10-15 focuri de armă, unul după altul", mărturiseşte o elevă. 

„Mason Schermerhorn, în vârstă de 14 ani, care era elev al şcolii. Christian Angulo, care avea 14 ani, era de asemenea elev. Richard Aspinwall, era profesor aici, la şcoală. Christina Ir. Irimie, iertaţi felul în care am pronunţat. Şi ea era profesoară la şcoala de aici", a declarat Chris Hosey, de la Biroul de Investigaţii din Georgia.

Românca a fost membră a Ansamblului Dumbrava Sibiului şi a ajuns prima dată în SUA pentru spectacole de dansuri populare în 1996. În anii următori, după ce a devenit profesoară de matematică, Christina a decis să se stabilească în statul Georgia alături de soţ. În localitatea Apoldu de Jos, unde s-a născut, dar şi în comunitatea românească de peste Ocean, vestea morţii ei a picat ca un fulger.

Clipe de coşmar pentru sute de elevi

Atacul de la liceu s-a încheiat după ce agresorul s-a predat poliţiştilor. Colegii lui au auzit momentul din sălile în care erau baricadaţi. Pentru cei 1.800 de elevi, au fost clipe de coşmar. "Am blocat o secundă, am început să tremur, îmi era foarte frică.Am început să plâng, stăteam acolo mă rugam", a mărturisit o elevă.

Imagini filmate cu telefoanele mobile arată reacţia de după intervenţia poliţiştilor. Autorul atacului armat este Colt Gray. Anul trecut, el fusese anchetat de FBI pentru că ameninţase online că va deschide focul într-o şcoală. A fost însă lăsat liber după ce s-a considerat că nu reprezintă un pericol. 

Ce au găsit anchetatorii în locuinţa adolescentului

Băiatul, în schimb, neagă că ar fi postat amenințări pe internet. Poliția a făcut publică şi prima fotografie cu Colt Gray în calitate de inculpat. Puştiul are acum patru capete de acuzare pentru omor calificat şi va fi judecat ca un adult. 

Anchetatorii au periat centimetru cu centimetru locuinţa băiatului. Au găsit în camera lui mai multe schiţe în care este dezvăluită o obsesie morbidă pentru atacurile armate din școlile americane. Tatăl atacatorului a șocat și mai mult opinia publică după ce a recunoscut în faţa anchetatorilor că arma folosită de fiul său în masacru a fost un cadou de sărbători. Imediat a fost şi el arestat.

În parcul din Winder, sute de oameni au participat la un priveghi şi s-au rugat în genunchi pentru victime. De la începutul anului, în şcolile americane au avut loc 45 de atacuri armate.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.