Serviciile israeliene au dejucat planul unei grupari teroriste palestiniene de a-l ucide pe Avigdor Lieberman.
Israelul a arestat sase palestinieni suspectati de a fi planificat un atac împotriva ministrului apararii Avigdor Lieberman si a altor israelieni în Cisiordania ocupata, a anuntat duminica serviciul de securitate interna Shin Bet, informeaza AFP.
Cele sase persoane arestate fac parte din Jihadului Islamic si erau active în regiunea Betleem, la sud de Ierusalim, unde au planificat sa deschida focul asupra civililor israelieni si fortelor de securitate, potrivit Shin Bet.
Shin Bet precizeaza ca unii membri ai grupului intentionau de asemenea sa vizeze vehiculul lui Lieberman, care traieste într-o asezare israeliana din Cisiordania, teritoriu ocupat de armata israeliana de peste 50 de ani.
Suspectii “au încercat sa obtina explozibili pentru a fabrica o bomba si chiar au recurs la teroristi (din Gaza) pentru a obtine finantare”, potrivit comunicatului Shin Bet.
Fâsia Gaza este controlata de miscarea islamista palestiniana Hamas, considerata “terorista” de Israel, Statele Unite sau Uniunea Europeana.
Cei sase palestinieni arestati urmeaza sa fie inculpati de o instanta militara israeliana mai târziu în cursul zilei.
În 2014, Shin Bet a anuntat ca a retinut un grup apartinând Hamas ce intentiona sa-l asasineze pe Lieberman, pe atunci ministru de externe, aruncând o grenada asupra convoiului sau.