Militanti ai grupului terorist Stat Islamic in Irak si Siria au omorat prin incendiere 45 de persoane, in centrul Irakului, anunta seful politiei locale, citat de BBC News online.

Masacrul a avut loc in oraselul Albaghdadi, situat in centrul Irakului, in apropierea bazei aeriene Ain Al-Asad, capturata de teroristi.

Potrivit colonelului de politie Qasim al-Obeidi, unii dintre ostaticii arsi de vii erau membri ai serviciilor de securitate irakiene.

La inceputul lunii februarie, grupul terorist Stat Islamic a difuzat o inregistrare video care prezenta arderea de viu a unui pilot militar iordanian.

Militanti ai organizatiei teroriste Stat Islamic in Irak si Siria au ocupat zilele trecute oraselul Albaghdadi si baza militara Ain Al-Asad.