Membrii unei trupe rock rusesti care se opune razboiului din Ucraina au plecat din Thailanda catre Israel, la o saptamana dupa ce autoritatile au amenintat ca ii vor expulza inapoi la Moscova pentru ca au lucrat pe insula statiune Phuket fara permise de munca, au anuntat trupa si politia thailandeza, potrivit hotnews.ro.
Activistii pentru drepturile omului avertizasera ca cei sapte membri ai trupei rock Bi-2, autoexilati din Rusia, vor fi aspru pedepsiti daca vor fi trimisi in tara lor de origine.
Totusi, mai multi membri ai trupei detin atat cetatenie rusa, cat si israeliana, iar grupul a avut baza in Israel in anii 1990.
Seful adjunct al politiei, Surachate Hakparn, a declarat ca trupa a cerut sa fie deportata in Israel. Trupa a fost amendata pentru ca a lucrat fara permis, a adaugat el.
„Toti au plecat spre Israel in jurul orei 23:00 noaptea trecuta", a declarat Surachate pentru Reuters.
Trupa a anuntat, si ea, pe Facebook ca toti membrii sai au parasit Thailanda si se indreapta spre Tel Aviv.
Bi-2 este cunoscuta pentru condamnarea invaziei Rusiei in Ucraina. Ministerul rus al Justitiei l-a etichetat pe solistul Igor Bortnick drept „agent strain" dupa ce acesta l-a criticat pe presedintele Vladimir Putin anul trecut.
La inceputul acestei saptamani, oficialii thailandezi din domeniul imigratiei au spus ca trupa ar putea alege sa fie deportata catre o alta destinatie in cazul in care nu se simt in siguranta daca se intorc in Rusia.
Phil Robertson, director adjunct pentru Asia al Human Rights Watch, a salutat decizia de a trimite trupa in Israel. „Ingrijorarile legate de respectarea drepturilor omului au prevalat in decizia Thailandei de a-i lasa pe toti membrii trupei Bi-2 sa calatoreasca in siguranta in Israel", a declarat el.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


