Ţinte aeriene au fost detectate în apropierea frontierei cu Ucraina, două aeronave F-18 şi un elicopter IAR 330 Puma SOCAT fiind pregătite pentru decolare, anunţă duminică MApN, iar locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit un mesaj RO-Alert.
Reprezentanţii MApN au transmis că, sâmbătă, în jurul orei 23:40, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărăerii a detectat un grup ţinte aeriene ce evoluau în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina, potrivit News.ro.
„Sistemele de apǎrare antiaerianǎ au fost trecute în stare de alertǎ; două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene şi Spaţiale Spaniole şi un elicopter IAR 330 Puma SOCAT al Forţelor Aeriene Române au fost pregǎtite pentru decolare. Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din Nordul judeţului Tulcea. Un mesaj RO-Alert a fost transmis la ora 00:10”, a anunţat MApN.
Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian naţional.
Alerta aeriană a încetat la 00:42, scrie știrileprotv.ro.


