Dacă sunteți în căutarea unei escapade pentru un weekend prelungit, aflați că în Spania este vreme de plajă. 

La Valencia, termometrele au arătat, ieri, la prânz, 32 de grade Celsius - o valoare neobișnuit de ridicată pentru această perioadă, spun meteorologii. 

Coasta sudică a Spaniei s-a bucurat și de nopți călduroase, cu temperaturi de 20 de grade Celsius. În acest context, nu e de mirare că plajele au fost pline ochi. Turiști și localnici s-au înghesuit să se bucure de razele soarelui și de o baie în apa Mediteranei, care, însă, s-a mai răcit.