Locuitorii din statele americane Wisconsin si Oklahoma isi revin dupa o tornada puternica ce a lovit mai multe cartiere. Peste o suta de locuinte au fost distruse sau avariate. Doua persoane au murit, iar 25 au fost ranite.
Zeci de case mobile au fost spulberate de o tornada puternica din statul Wisconsin. Acolo au fost inregistrate cel putin 25 de victime, iar autoritatile au decretat stare de urgenta.
Chris FITZGERALD, POLITIST: ”Avem un numar de 25 de raniti, cu leziuni minore sau majore. Am confirmat ca o persoana a murit. Vom continua cautarile pe tot parcursul noptii.”
Au ramas fara adapost si numerosi locuitori din Oklahoma. Furtuna puternica a lovit mai multe cartiere, distrugand 40 de case si avariind alte 75. Autoritatile au anuntat ca cel putin o persoana si-a pierdut viata. Localnicii au fost evacuati si rugati sa nu se intoarca in zona pana cand pericolul va trece, in conditiile in care meteorologii anunta vreme rea si pentru urmatoarele zile.

