Trei cadavre au fost gasite sub daramaturile unui imobil care s-a surpat la Badalona, in apropiere de Barcelona, anunta pompierii, care au muncit toata noaptea de marti spre miercuri sa caute trei locuitori dati disparuti, relateaza AFP, scrie stirileprotv.ro

Pompierii au anuntat ca depun eforturi sa indeparteze manual 60 de metri cubi de moloz la fata locului, unde s-au succedat 19 echipe toata noaptea de marti spre miercuri, insotite de caini special antrenati, in cautarea celor trei locuitori dati disparuti.

Presa locala scrie ca imobilul cu 20 de apartamente a fost construit in 1959 si a fost supus recent unui control de securitate.

Potrivit unei jurnaliste de la postul catalan de radio Cadena Ser, victimele sunt un barbat si doua femei.

Ea citeaza declaratii ale primarului din Badalona potrivit caruia barbatul a devenit tata in urma cu o luna, iar partenera acestuia a plecat cu bebelusul de la fata locului cu doar zece minute inainte de surpare.