Mamei i s-a spus ca micuta a murit. In urma unei anchete a politiei, infractorii au ajuns dupa gratii. Autoritatile vor sa afle acum daca acesta este singurul caz de acest fel sau si alti bebelusi au patit la fel.


Femeia a nascut prin cezariana cu un an in urma in capitala mexicana. Ea a povestit ca a auzit plansul copilului ei imediat dupa nastere, insa doctorul nu a lasat-o sa-si vada fiica, pe motiv ca trebuie sa astepte pana ce trece efectul anesteziei. Ulterior, mamei i s-a spus ca fetita ei a murit si ca a fost incinerata.

Dupa o investigatie, politia a retinut-o pe femeia care a cumparat copilul, iar prin ea au dat si de traficanti. Acestia sunt trei medici si o infirmiera care au asistat nasterea. Ei au vandut bebelusul pentru suma de 1200 de dolari americani. Acum, clinica a fost închisa, iar autoritatile încearca sa afle daca si alti nou-nascuti au fost furati si vânduti.