Autoritatile din Brazilia au retinut un adolescent de 16 ani care, inarmat cu un pistol semiautomat si cu un revolver, a ucis trei persoane si a ranit 13 in doua scoli din Brazilia. Tanarul avea o svastica prinsa pe vesta sa si planuia atacurile de doi ani, a declarat Politia, transmite Associated Press, transmite News.ro.

Impuscaturile au avut loc vineri la o scoala publica cu elevi de scoala primara si gimnaziala si la o scoala privata, ambele situate pe aceeasi strada din oraselul Aracruz din statul Espirito Santo, in sud-estul Braziliei. Doi profesori si un elev au fost ucisi.

Aproximativ patru ore mai tarziu, atacatorul, identificat ca fiind un baiat de 16 ani care obisnuia sa invete la scoala publica, a fost arestat de Politie, a declarat guvernatorul din Espirito Santo, Renato Casagrande. Autoritatile nu au facut public numele suspectului.

Autoritatile spun ca adolescentul a folosit masina familiei sale pentru a merge de la o scoala la alta, iar numarul de inmatriculare a fost ascuns cu o carpa.

Imaginile de pe camerele de securitate il arata purtand o vesta antiglont, potrivit secretarului pentru securitate publica din Espirito Santo, Marcio Celante. Atacatorul a avut acces in sala profesorilor din scoala publica dupa ce a spart un lacat.

Casagrande a declarat ca arma semiautomata apartinea politiei militare, in timp ce revolverul era o arma personala inregistrata pe numele tatalui fostului elev, un ofiter de politie militara.

Atacatorul este detinut intr-un centru pentru infractori minori.

Politia spune ca investigatiile sunt inca preliminare si ca nu poate trage concluzii pripite cu privire la motivele impuscaturilor, dar atacatorul purta imbracaminte in stil militar si o svastica.

Familia a declarat ca adolescentul a primit tratament psihiatric, despre care scoala nu fusese informata.

„Acest lucru arata cum cultura violentei este o realitate pentru unii oameni, in special pentru tineri. Aceasta este o problema de sanatate mintala cu care societatea trebuie sa se confrunte in zilele noastre”, a declarat Casagrande.

Atacurile in scoli sunt neobisnuite in Brazilia, dar au avut loc cu o frecventa ceva mai mare in ultimii ani.

Sursa: