Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a decis o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor vamale „reciproce” impuse importurilor din zeci de țări. Va fi menținut însă tariful universal de 10% pentru toți partenerii comerciali, scrie hotnews.ro.
Măsura are efect imediat. Acest morotariu de 90 de zile nu se aplică însă și tarifelor impuse Chinei.
Mai mult, Donald Trump a anunțat, într-un mesaj postat pe rețeaua sa de socializare Truth Social, că va creşte „de îndată” taxele vamale impuse produselor chinezeşti, de la 104% la 125%.
„Având în vedere lipsa de respect pe care China a arătat-o faţă de pieţele mondiale, prin prezenta majorez tarifele aplicate Chinei de către Statele Unite ale Americii la 125%, cu efect imediat”, scrie preşedintele american în postare. „La un moment dat, sperăm că în viitorul apropiat, China își va da seama că zilele în care jefuia SUA și alte țări nu mai sunt acceptabile”, a adăugat el.
Cum justifică suspendarea tarifelor: „Mai multe țări ne-au contactat pentru a negocia”
„Ținând cont de faptul că peste 75 de ţări i-au sunat pe reprezentanţii SUA să negocieze o soluţie (…) şi că aceste ţări nu au răspuns, la sugestia mea puternică, în niciun fel împotriva Statelor Unite, am autorizat o pauză de 90 de zile şi am redus substanţial tarifele reciproce în această perioadă la 10%, de asemenea cu efect imediat”, a mai scris Donald Trump în mesajul de pe Truth Social.
UPDATE 21:15 După anunțul lui Trump, bursa americană a crescut vertiginos, după un început de zi mixt, scrie CNN.
Indicele S&P 500 de pe Wall Street a crescut cu 7%, iar indicele Nasdaq cu 8,5%. Dow Jones Industrial Average a crescut, de asemenea cu peste 6,2%.
Miercurea trecută, Donald Trump a anunțat tarife vamale constând într-o taxă de bază de 10%, la care pentru zeci de țări se adaugă taxe vamale suplimentare în funcție de taxarea de către acestea a importurilor din SUA și de excedentul lor comercial în relațiile cu SUA.
De exemplu, pentru produsele importate din țările UE taxele vamale percepute de SUA vor fi de 20%, iar pentru cele importate din China au ajuns acum la 104%, după ce au fost suplimentate săptămâna aceasta într-o spirală de represalii reciproce.
Pentru oțel, aluminiu, vehicule și componente ale industriei auto, taxele vamale percepute de SUA sunt de 25%. Sunt și categorii de produse exceptate de la aplicarea acestor taxe vamale, printre acestea numărându-se petrolul, gazul, alte materii prime și semiconductorii.
Trump urmărește prin aceste măsuri diminuarea imensului deficit comercial al SUA și reindustrializarea acestei țări, care a pierdut numeroase capacități productive întrucât globalizarea și liberalizarea comerțului internațional au încurajat companiile să-și delocalizeze producția către țări cu costuri mai reduse.
Miercuri, secretarul pentru Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat că Administrația Trump poate ajunge la acorduri cu aliații Statelor Unite privind reducerea taxelor vamale, dar a avertizat în schimb că o apropiere mai mare de China ar putea avea efecte dezastruoase.
„Cred că este regretabil că chinezii nu vor să vină să negocieze, pentru că ei sunt cei mai mari infractori din sistemul comercial internaţional”, a declarat Bessent, într-un interviu ala Fox Business.