Donald Trump a anunțat că ar putea trimite vineri scrisori partenerilor comerciali ai SUA pentru a-i informa despre posibile tarife vamale punitive, în contextul negocierilor aflate în faza finală, informează AFP, scrie știrileprotv.ro. 

„Înclin să trimit o scrisoare pentru a indica taxele vamale pe care vor trebui să le plătească. Este mult mai uşor”, a declarat el presei joi.

„Vom trimite scrisori, probabil chiar mâine”, a adăugat el.

Această declaraţie intervine cu doar câteva zile înainte de revenirea, programată la 9 iulie, a taxelor vamale punitive şi diferenţiate care afectează zeci de ţări, de la Taiwan la Uniunea Europeană.

Recunoscând complexitatea negocierii cu peste 170 de naţiuni, Trump a declarat reporterilor, înainte de a pleca joi în Iowa, că scrisorile vor fi trimise la 10 ţări în acelaşi timp, stabilind rate tarifare de 20-30 %.

Principalii consilieri ai lui Trump au declarat în aprilie că vor lucra la 90 de acorduri în 90 de zile, un obiectiv ambiţios care a fost întâmpinat cu scepticism de către experţii în comerţ familiarizaţi cu acordurile comerciale dificile şi de durată din trecut.

După ce a anunţat la începutul lunii aprilie introducerea unor taxe vamale prohibitive asupra produselor importate din majoritatea ţărilor lumii, Donald Trump a cedat presiunilor pieţelor financiare şi a anunţat un termen de 90 de zile – până la 9 iulie – pentru negocieri.

Oficialii americani au indicat că o serie de acorduri comerciale ar putea fi anunţate în zilele următoare.

Pentru moment, administraţia lui Donald Trump a dezvăluit doar acordurile cu Regatul Unit şi Vietnam, în timp ce Washingtonul şi Beijingul au convenit să reducă temporar taxele reciproce.

În perioada premergătoare datei de 9 iulie, Donald Trump şi-a declarat în repetate rânduri intenţia de a informa prin scrisoare ţările cu privire la tarifele americane.