Proprietarul Twitter, Elon Musk, a renuntat miercuri, la cateva ore de la lansare, la insigna gri „Oficial”, rezervata guvernelor si personalitatilor media, intr-o noua schimbare cu care antreprenorul ne-a obisnuit, potrivit AFP.

„Tocmai am sters-o”, a scris CEO-ul pe Twitter, ca raspuns la un utilizator care a observat ca insigna sa a disparut.

„Marcajul albastru ii va pune pe toti la acelasi nivel”, a adaugat multimiliardarul.

Twitter incepuse miercuri sa implementeze insigna „Oficial”, care semnaleaza autenticitatea si notorietatea unui cont.

Dar Elon Musk vrea sa integreze verificarea contului in Twitter Blue, un abonament lunar care va creste la 8 dolari pe luna si va fi deschis tuturor, nu doar organizatiilor si celebritatilor.

Conturi precum AFP in franceza, engleza si spaniola, democrata Alexandria Ocasio-Cortez, Papa Francisc in engleza si controversatul rapper Kanye West primisera insigna „Oficial” inainte ca aceasta sa dispara.

Lideri politici, printre care seful statului francez Emmanuel Macron, presedintele american Joe Biden sau premierul britanic Rishi Sunak, au primit o insigna „Official Government”.

Twitter nu a oferit miercuri detalii despre criteriile pentru insigna „Oficial”.

Sursa: