Ucraina a cerut ca acordul international, care relaxeaza blocada ruseasca asupra exporturilor de cereale via Marea Neagra, sa fie extins si la alte produse, precum metalele, informeaza un articol publicat, vineri, in Financial Times.

Adjunctul ministrului ucrainean al Economiei, Taras Kachka s-a declarat increzator ca acordul convenit intre Ucraina si Rusia, care a permis reluarea exporturilor de cereale via porturile de la Marea Neagra, va servi ca un model de baza pentru alte materii prime.

„Acest acord este despre logistica, despre miscarea navelor prin Marea Neagra. Care este diferenta intre cereale si minereu de fier?”, s-a intrebat Taras Kachka.

Aceste declaratii vin dupa ce nava cargo Razoni, incarcata cu 26.527 tone de porumb, a plecat din portul Odesa cu destinatia Liban, si miercuri a ajuns in apele turcesti unde a fost inspectata.

Aproximativ o duzina de nave incarcate cu cereale asteapta sa plece din porturile ucrainene, in timp ce o alta nava se indreapta spre portul ucrainean Chornomorsk.

La data de 22 iulie, Rusia si Ucraina au semnat, la Istanbul, un acord cu privire la instaurarea unor culoare securizate cu scopul de a permite exportul de cereale blocate in Ucraina. Acordul va fi valabil timp de '120 de zile', respectiv patru luni, timp in care pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone din silozurile ucrainene inaintea strangerii noii recolte. Navele si incarcatura ar urma sa fie inspectate la Istanbul, sub autoritatea Centrului comun de coordonare (CCC), care a fost inaugurat oficial la Istanbul.

Mykhailo Podolyak, consilier al presedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, este de parere ca acest probabil va fi respectat, probabil, „pentru o anumita perioada”, atat timp cat serveste si intereselor economice ale Rusiei. „Dupa parerea mea, convoaiele maritime vor functiona pentru o anumita perioada, in paralel cu convoaiele rusesti, care sunt si ele interesate sa livreze cereale”, a spus Mykhailo Podolyak, care a adaugat insa ca „Rusia va cauta o modalitate pentru a bloca din nou livrarile. Acesta este scenariul meu pesimist si totodata si cel optimist puse laolalta”.

Podolyak si alti oficiali din guvernul ucrainean cred ca Rusia a fost de acord cu acest plan pentru ca invazia sa in Ucraina nu s-a derulat conform planurilor Moscovei. Rusia intentiona sa cucereasca porturile Odesa si Nikolaev pentru a prelua controlul asupra rutelor de export in regiunea Marii Negre, sustine Podolyak.

La randul sau, Oleg Ustenko, un consilier economic al presedintelui Volodimir Zelenski, a spus ca ridicarea blocadei ar putea ajuta le evitarea unei catastrofe economice. Inainte de razboi, majoritatea exporturilor ucrainene tranzitau prin Marea Neagra. Insa razboiul a majorat costurile logistice, ca urmare a eforturilor de redirectionare a exporturilor via calea ferata sau rutiera, astfel incat produsele ucrainene au devenit necompetitive pe piata mondiala, a adaugat Oleg Ustenko.

„Asta a facut parte din planul Rusiei de a slabi economia Ucrainei”, sustine Ustenko.

Luna trecuta Ucraina a reusit sa exporte aproximativ trei tone de cereale via drumuri, calea ferata si raul Dunarea, a spus Taras Kachka, adica jumatate din volumele pe care le exporta inainte de razboi, in principal via Marea Neagra. Ucraina estimeaza ca in acest an va recolta 67 de tone de cereale, in scadere fata de o recolta record de 86 milioane de tone in 2021.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: