Ultima intalnire a lui Barack Obama, in calitate de presedinte, cu Vladimir Putin a avut loc aseara, la summit-ul din Peru. Cei doi au fost surprinsi de jurnalisti, discutand cateva minute, iar cand si-au dat mana aproape ca nu s-au privit in ochi. Obama a declarat ulterior ca i-ar fi spus lui Putin ca vrea solutionarea conflictului din Ucraina, dar si a celui sirian pana la plecarea sa de la Casa Alba.
Cel mai mult le-a atras atentia jurnalistilor intalnirea lui Barack Obama si Vladimir Putin. Inconjurati doar de traducatori si bodyguarzi, cei doi au discutat in jur de 4 minute. Despre ce, insa reporterii nu au putut auzi. In schimb, un fotograf a reusit sa surprinda momentul in care Obama si Putin si-au dat mana, iar din poza se vede clar ca liderii nici macar nu s-au uitat unul la celalalt. Intrebati, mai tarziu, de jurnalisti ce subiecte au fost discutate, presedintele american a declarat ca i-a spus lui Putin ca acesta trebuie sa respecte angajamentele de la Minsk.
Barack OBAMA, PRESEDINTE SUA "Am vorbit cu el despre Ucraina si despre nevoia de a tine cont de angajamentele de la Minsk. L-am îndemnat sa-si instruiasca negociatorii sa lucreze cu ai nostri, cu cei din Franta, Germania si Ucraina, pentru a vedea daca putem solutiona totul pâna la plecarea mea. Ca de obicei, am avut o întâlnire sincera si politicoasa, dar este foarte clar ca avem viziuni diferite despre politica."
Vladimir Putin insa a vorbit mai putin despre cele discutate cu Obama. In schimb, mai mult despre relatia dintre cei doi.
Vladimir PUTIN, PRESEDINTE RUSIA "Desi dialogul dintre noi doi a fost unul deloc simplu, a fost complicat sa lucram împreuna, dar si eu, si presedintele Obama am mentionat ca mereu am avut o atitudine politicoasa unul fata de celalalt. I-am mulumit pentru acesti ani de colaborare si i-am spus ca vom fi bucurosi sa-l vedem în Rusia în orice moment."
Totodata, presa straina scrie ca presedintele ucrainean si presedintele ales american au avut o convorbire telefonica acum cateva zile, iar Poroshenko i-a cerut lui Trump sprijinul privind conflictul din Ucraina. Mai mult, Poroshenko ar fi subliniat necesitatea unei colaborari puternice in lupta impotriva agresiunii ruse. Ulterior, cei doi ar fi stabilit ca vor avea in curand o intalnire. Totusi, jurnalistii straini mentioneaza ca prima discutie telefonica, in calitate de presedinte, Donald Trump a purtat-o cu Putin, dupa care Kremlinul a anuntat ca ar fi de acord sa normalizeze relatiile cu Washingtonul.

