Belarus este singura tara din Europa in care pedeapsa cu moartea este inca in vigoare. Activistii spun ca, in unele cazuri, detinutii nu au parte de un proces corect, acestia afland in ultima clipa ca urmeaza sa fie executati.
Când gardienii intra în celula deţinuţilor, deţinuţii nu ştiu niciodata cu certitudine daca este ultima lor zi. Totodata, când persoanele sunt executate, totul este ţinut secret, iar familiile afla cu multe luni mai târziu, scrie BBC News.
Descris drept „ultima dictatura a Europei”, Belarusul este ultima ţara din Europa, dar şi din fosta Uniune Sovietica, în care exista înca pedeapsa capitala. Autoritaţile trateaza aceste cazuri foarte discret, departe de ochii presei şi a activiştilor pentru drepturile omului, dar şi de cele ale familiilor. Condamnaţii sunt executaţi prin împuşcare în cap, iar conform legii, pedeapsa cu moartea nu se aplica şi în cazul femeilor.
Tinuţi în condiţii degradante
Gennady Yakovitsky este doar unul dintre deţinuţii executaţi în Belarus. El a petrecut 10 luni în închisoare, dupa ce a fost condamnat pentru crima. În toata aceasta perioada, a ştiut daca e zi sau noapte doar în funcţie de lumina slaba care se reflecta în celula prin filtrul pus la fereastra celulei sale, în timp ce în interior lumina era aprinsa continuu.
În astfel de condiţii, deţinuţii ajung sa piarda uşor noţiunea timpului. El a fost ţinut în izolare, fiindu-i interzis sa iasa din celula. Mai mult, vizitele i-au fost controlate strict şi, în afara de avocaţi, rudele apropiate primeau permisiunea sa-l viziteze doar o data pe luna. În aceste zile, Yakovitsky era scos din celula sa şi escortat într-o alta încapere, cu mâinile încatuşate la spate şi cu capul plecat în pamânt. Gardienii nu îi spuneau niciodata unde îl duc, a povestit fiica sa Alexandra pentru BBC News. Astfel, deţinuţii se confrunta de fiecare data cu multe întrebari: „Se vor întâlni cu rudele? Cu avocaţii? Vor fi împuşcaţi?”
În cazul lui Gennady Yakovitsky, acesta şi-a putut vedea fiica doar printr-un geam din sticla, întotdeaua sub stricta supraveghere a gardienilor. „Nu am vorbit despre caz; era interzis. Puteam vorbi doar despre chestiuni legate de familie”, a mai spus Alexandra, în vârsta de 27 de ani, care a primit permisiunea de a-şi vizita tatal de doar opt ori.
Într-una dintre ocazii, ea s-a plâns tatalui ca a durat foarte mult timp pâna sa primeasca un paşaport nou. „Gardienii mi-au spus, sarcastic. Mai ai foarte puţin timp”.
Yakovitsky a fost acuzat ca în 2015 şi-ar fi ucis partenera, dupa ce a baut cu prietenii timp de doua zile, potrivit unor organizaţii nonguvernamentale. Dupa ce Yakovitsky s-ar fi certat cu partenera sa, el ar fi lovit-o de câteva ori cu pumnul, dupa care ar fi adormit într-o alta încapere. Când s-a trezit, a descoperit ca era moarta, ca avea maxilarul dislocat şi ca era parţial dezbracata, însa le-a spus anchetatorilor ca nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat. Atunci când a îmbracat-o, a observat ca pe blugii femeii erau pete de sânge pe care nu le observase anterior, aşa ca a sunat la poliţie. Trei zile mai târziu, a fost arestat. În timpul primului interogatoriu, Gennady Yakovitsky ar fi fost victima presiunii psihologice.
El mai fusese acuzat de crima şi în 1989, însa a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Potrivit fiicei sale Alexandra, judecatorii care s-au ocupat de cazul sau au folosit vechea condamnare ca pe o „dovada principala”, atunci când au dat sentinţa, în ianuarie 2016.
Avocatul lui Yakovitsky a facut apel la Curtea Suprema, motivând ca procesul nu a fost unul corect şi ca probe esenţiale din ancheta ar fi fost omise, cum ar fi probele neidentificate de sânge de sub unghiile victimei. Cu toate acestea, barbatul a fost executat la vârsta de 49 de ani. O luna mai târziu, familia a primit prin poşta o scrisoare în care se confirma decesul deţinutului.
„N-am primit bunurile sale, nu am vazut trupul. Îi dadusem fotografii, dar nu mi s-au returnat”, a mai spus fiica lui Gennady Yakovitsky, Alexandra.
„Deţinuţii, trataţi de parca ar fi morţi deja”
Numarul condamnaţilor la moarte este incert, dar se estimeaza ca din 1991 au fost executate peste 300 de persoane. Potrivit Amnesty International, doar anul trecut au avut loc doua execuţii, iar în prima jumatate a lui 2018, sunt cel puţin şase barbaţi care aşteapta sa fie condamnaţi la moarte.
În cele mai multe cazuri, este vorba despre omucidere în circumstanţe agravante. Înainte de proces, condamnaţii sunt ţinuţi în celule aflate în beciul unui centru cu securitate sporita, o închisoare construita în secolul al XIX-lea, care în cea mai mare parte s-a prabuşit, situat în centrul capitalei Minsk. Sunt foarte rare cazurile în care în acest centru de detenţie pot avea acces jurnalişti sau activişti.
Potrivit unui raport realizat de o organizaţie pentru drepturile omului în 2016, în aceste celule, persoanele acuzate de crima sunt victimele unor abuzuri grave, între care „presiune psihologica” şi „tortura”, dar şi alte „tratamente degradante, crude şi inumane.” Deţinuţilor li se interzice sa se aşeze pe pat, cu excepţia orelor în care li se permite sa doarma, a povestit un fost angajat al închisorii, conform ONG-ului Viasna. Totodata, de cele mai multe ori li se ignora şi dreptul de a trimite sau primi scrisor.i
„Condiţiile sunt şocante. Sunt trataţi de parca ar fi morţi deja”, a precizat activista Aisha Jung, din cadrul Amnesty International Belarus, care analizeaza de peste 10 ani cazurile de execuţie din aceasta ţara.
În ziua execuţiei, un procuror le comunica prizonierilor ca solicitarea unei graţieri prezidenţiale le-a fost respinsa.
„Oamenii tremura fie de frig, fie de frica, iar în ochii lor se vede o frica reala. Era imposibil sa ma uit la ei”, a povestit Aleh Alkayeu, fostul şef al închisorii în care au loc execuţiile.
Prizonierii sunt legaţi la ochi şi duşi într-o camera aranjata special, unde au voie sa intre doar persoane autorizate de procuror – niciodata un membru al familiei. Dupa aceea, sunt forţaţi sa îngenuncheze şi împuşcaţi în cap. Întreaga procedura dureaza în jur de doua minute. Rudele sunt informate, însa, dupa saptamâi sau chiar luni, iar în unele cazuri familia primeşte o cutie cu bunurile personale ale celui executat. Pe de alta parte, trupurile acestora nu sunt niciodata returnate familiilor, iar locul în care sunt înmormântaţi deţinuţii executaţi reprezinta un secret de stat.
Preşedintele invoca un referendum de acum 22 de ani
Conform unui referendum realizat în 1996, 80% dintre cetaţenii din Belarus se opuneau abolirii pedepsei cu moartea. Cu toate acestea, comunitatea internaţionala nu a recunoscut rezultatul, întrucât exista suspiciuni privind comiterea de frauda. Astfel, preşedintele Alexander Lukaşenko, care se afla la putere din 1994, invoca rezultatul acestui referendum pentru a justifica existenţa pedepsei capitale.
Sondaje realizate recent arata ca susţinerea publica pentru pedeapsa cu moartea a înregistrat un declin, în condiţiile în care exista mai multe campanii publice de informare.
„Tot mai multe persoane se opun pedepsei cu moartea, însa guvernul se foloseşte de faptul ca Belarusul e ultima ţara europeana în care înca exista aceasta masura de pedepsire a deţinuţilor, pentru a forţa ţarile europene sa negocieze”, considera Andrei Paluda, coordonatorul campaniei Aparatorii Drepturilor Omului împotriva pedepsei capitale din Belarus.