Un adolescent de 16 ani, din Husi, judetul Vaslui din Romania a ajuns la spital cu o alcoolemie record, de peste 4,05 la mie alcool in sange.
Medicii spun ca tânarul a fost adus de la o biserica, unde a avut loc întronizarea noului episcop, relateaza vremeanoua.ro.
Tanarului i s-au recoltat probe de sange, iar cand au vazut cifrele, medicii au ramas fara cuvinte, pentru ca valoarea era atat de mare incat orice persoana adulta ”ar fi intrat in coma”.
Insa adolescentul i-a mai uimit inca o data pe medici când a început sa povesteasca ca, de fapt, ar fi fost lovit la ceremonie, nu doborat de alcool.
“Ne-a spus ca l-au calcat în picioare, în aglomeratie, dar noi nu am gasit nimic. Arata tot timpul ca a fost lovit în picior, dar nu am gasit nimic. Ba chiar a glumit ca peste doua zile este ziua lui si s-a gândit sa se îmbete cu prietenii”, au declarat medicii de la Spitalul Municipal Husi pentru sursa amintita.
Tanarul a ajuns la spital însoţit de mama lui, care parea sa fie şi ea sub influenţa alcoolului. A refuzat internarea şi a plecat acasa dupa câteva ore.
Sursa: vremeanoua.ro