Un avion cargo a zburat mai mult de 80 de kilometri fara pilot la bord. Aeronava a fost controlata de la distanta de un pilot aflat la un centru de control, potrivit CNN, scrie stirileprotv.ro.
Zborul a avut o durata totala de aproximativ 12 minute, iar avionul a plecat de pe aeroportul Hollister, in nordul Californiei si a fost operat de Reliable Robotics, care lucreaza din 2019 la un sistem de zbor semi-automat in care aeronava este controlata de la distanta de un pilot.
Compania a anuntat recent ca zborul de 80 de kilometri a avut loc in noiembrie. Avionul a fost un Cessna Caravan este o alegere populara pentru antrenamente de zbor, turism, misiuni umanitare si transport regional de marfa.
„Cessna a fabricat 3.000 de Caravans - este cel mai popular avion cargo de care nu ati auzit niciodata", spune Robert Rose, CEO al Reliable Robotics.
„Pilotii va vor spune ca este calul de bataie al industriei. Dar provocarea cu aceasta aeronava este ca zboara la altitudini mai mici si in conditii meteorologice mai nefavorabile decat multe aeronave mari din ziua de azi. Asadar, operarea lui este mult mai periculoasa, iar automatizarea va contribui mult la imbunatatirea sigurantei acestor operatiuni”.
Firma de consultanta AviationValues a declarat pentru CNN ca in prezent exista 900 de Caravans in serviciu activ, iar FedEx - care foloseste acest tip de avion din 1985 - este cel mai mare operator, cu aproximativ 200 de astfel de aparate.
Reliable Robotics lucreaza acum cu Administratia Federala a Aviatiei pentru a-si certifica tehnologia pentru operatiuni comerciale si se asteapta ca acest proces sa fie finalizat in doar doi ani.
Cum functioneaza
Operatorul de la distanta, pilot, trimite comenzi avionului prin intermediul unor semnale criptate prin satelit, dar nu piloteaza aeronava in timp real si nici nu primeste imagini de la avionul in sine.
Interfata pe care o utilizeaza este mai apropiata de cele folosite de controlorii de trafic aerian decat de pilotii de drone.
„Acesta nu este un joc video. Nu exista un joystick si nu ai posibilitatea de a pilota manual avionul de la distanta. Nu exista un flux video care sa iti ofere feedback in timp real. Exista un set de butoane care ii permit pilotului sa redirectioneze avionul in alta parte”, spune Rose.
Fiecare comanda trimisa avionului include toate instructiunile necesare pentru a ateriza, astfel incat aeronava stie intotdeauna ce trebuie sa faca, chiar daca se pierd comunicatiile.
„Se poate spune ca aeronava este autonoma", explica Rose. „Daca nu-i spui sa faca nimic altceva sau daca pierzi comunicatiile cu ea, va face ultimul lucru pe care i-ai spus sa-l faca”.
In comparatie cu un pilot automat traditional, sistemul Reliable Robotics este capabil sa efectueze toate fazele unui zbor, inclusiv iesirea din poarta si deplasarea spre pista, precum si decolarea si aterizarea.
Dar in ceea ce priveste alte aeronave sau controlorii de trafic aerian, acesta este la fel ca orice alt avion, spune Rose, deoarece operatorul de la distanta va raspunde la apelurile radio si va gestiona comunicatiile vocale in asa fel incat este imposibil sa se spuna ca nu se afla la bord.
Ce se intampla daca ceva nu merge bine
Potrivit lui Rose, exista cel putin un avantaj in gestionarea situatiilor de urgenta de la distanta: daca un pilot pierde controlul avionului, acesta poate informa imediat controlul traficului aerian cu privire la pozitia acestuia si la ultima comanda.
„In multe privinte, acest lucru este mai bun decat modul in care opereaza avioanele in prezent, pentru ca, daca zbori pe cer si pierzi comunicatiile radio sau daca ceva nu merge bine cu avionul, trebuie sa faci ceva, iar controlul traficului aerian nu are nicio idee despre ce vei face. Asa ca trebuie sa elibereze spatiul aerian din jurul tau pentru ca nimeni nu stie care sunt intentiile tale”.
Odata ce sistemul va deveni disponibil pe piata, vor intra in vigoare si alte masuri de securitate, inclusiv un card inteligent care va fi necesar pentru a opera orice aeronava. In plus, pilotii vor lucra de la un centru de control unde alte persoane ii vor supraveghea.